Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parcări cu plată în centrul Craiovei

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 30 ianuarie 2009 ·

Accesul nerezidenţilor în parcările din zona centrală a Băniei va fi permis numai contra cost. Primăria Craiova lucrează la elaborarea unui regulament, însă ecuaţia are deja prea multe necunoscute.

Parcările din centrul Craiovei ar putea fi împărţite între rezidenţi şi nerezidenţi, după un sistem la care municipalitatea lucrează din noiembrie 2008. Edilii sunt hotărâţi să scoată un ban din cele câteva mii de locuri de parcare. „Vrem cât mai curând parcări cu plată, dar în administrarea primăriei sau a Regiei Autonome de Transport sau a Regiei de Administrare a Domeniului Public. Aceşti bani îi vom putea folosi apoi pentru realizarea altor parcări, fiindcă, să ştiţi, se scot bani frumoşi“, a declarat ieri primarul Craiovei, Antonie Solomon, în timpul şedinţei consiliului local. Specialiştii primăriei nu au rezolvat însă ecuaţia din cauza nenumăratelor necunoscute. Funcţionarii au gândit ca într-un anumit perimetru, de pildă între Piaţa Centrală şi Agronomie, să fie stabilit un număr de parcaje care, între orele 9.00 şi 18.00, de luni până vineri, să poată fi ocupate de nerezidenţi numai contra unei taxe orare. În restul timpului, locurile ar trebui să le revină rezidenţilor, în baza unor înţelegeri cu primăria, concretizate, eventual, în abonamente. Asta presupune însă o determinare exactă a parcărilor care pot fi incluse în acest proiect. „Nu-i putem lăsa pe craiovenii care locuiesc în centrul oraşului fără locuri de parcare, nu aceasta este intenţia. Însă, pornim de la premisa că sunt mulţi locatari care pleacă dimineaţa la serviciu şi se întorc seara. Parcările ar putea fi exploatate în această perioadă, cât ei sunt la serviciu, în folosul public, prin perceperea taxei“, a mai arătat primarul Antonie Solomon.

Cum e la alţii

Sisteme de parcare contra cost sunt practicate şi în alte oraşe ale ţării. La Arad, de pildă, rezidenţii plăt

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Încă o avertizare cod roşu emisă de meteorologi

News.ro acum 33 minute
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ANM a emis, miercuri, o nouă avertizare cod roşu, valabilă tot pentru judeţele Iaşi şi Neamţ, până la ora 14:15 Noua

Ministrul Radu Marinescu: PENSIONAREA la 50 de ani lipsește sistemul de o resursă umană greu de înlocuit

Gandul acum 33 minute
Ministrul Justiției, Radu Marinescu susține că vârsta de 50, în jurul căreia se pot pensiona magistrații în prezent este nepotrivită. Este vârsta la care au acumulat experiență și le permite să fie foarte buni judecători sau procurori. „A pleca din

METEO Cod galben de inundaţii şi viituri pe râuri din mai multe judeţe, până la miezul nopţii

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare de cod galben, valabilă, miercuri, pentru mai multe judeţe din ţară, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Scenariu apocaliptic. Anastasiu: România risca un curs la 6 lei euro şi şomaj la 30-40%

Capital acum o ora
Cursul valutar și șomajul au fost în pericol major, avertizează vicepremierul Dragoș Anastasiu, dacă România nu adopta până pe 8 iulie pachetul de măsuri fiscale solicitat de Comisia Europeană.

CCR anunță când va dezbate sesizarea AUR privind primul pachet de măsuri fiscale

HotNews acum 3 ore
Sesizarea depusă de AUR în legătură cu legea prin care a fost adoptat primul pachet de măsuri fiscale de către Guvernul Bolojan, și pe care partidul lui George Simion o numește „toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională”, va fi dezbătut

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum 4 ore
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

Constantin Toma: Nu m-am gândit la funcția de președinte PSD. Dacă vreo echipă mă cooptează pentru viitoarea conducere, probabil că o să cuplez

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat, miercuri, că se vede cooptat într-o viitoare garnitură de conducere a Partidului Social Democrat, după congres, având o experienţă politică ş

Rusia a atacat Ucraina în cursul nopţii cu sute de drone, lovind infrastructura energetică şi provocând victime

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Rusia a atacat oraşe din toată Ucraina în timpul nopţii, cu sute de drone şi rachete, lovind infrastructura energetică şi provocând moartea a cel puţin trei pesoane şi rănirea altora, relatează agenț

Pasajul Bucur – Obor, Pasajul Lujerului și Podul Băneasa vor intra în reparații capitale. „Reprezintă un pericol real pentru siguranța circulației”

HotNews acum 3 ore
Consolidarea celor trei obiective este esenţială atât pentru siguranţa celor care tranzitează aceste zone, cât şi pentru fluidizarea traficului şi îmbunătăţirea mobilităţii urban, a anunțat, miercuri dimineață, primarul general interimar al Capitale

Vremea

București
acum

31°
mie.

20°/33°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

30°
mie.

19°/30°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/36°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/30°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°