În mod curent, presa culturală bucureşteană reflectă exclusiv mişcarea aristică din arealul propriu. Rareori, şi doar în măsura în care există implicări directe, se mai comentează şi cîte un eveniment care a avut loc şi în alte zone ale ţării. Această situaţie deja cronicizată a dus la o anumită enclavizare a mişcărilor artistice din diferite regiuni ale ţării, iar proasta comunicare face ca însăşi sensibilitatea receptării să suporte nenumărate disfuncţii. Dacă sudul României şi Moldova, adică aproximativ spaţiul vechiului Regat, se mai regăsesc în acelaşi tip de reprezentare şi în acelaşi orizont de aşteptare, Transilvania şi Banatul, dar, în special, Transilvania, continuă să rămână un vast teritoriu necunoscut şi încă neexplorat pentru istoriografia românească de artă. Adevărata profunzime a clivajului dintre Sud-Estul şi Nord-Vestul ţării nu o oferă, însă, spaţiul rarefiat şi amăgitor al culturalului, ci acela frust şi necruţător al economicului. În vreme ce la nivelul festiv al marilor evenimente artistice, obiectele pot circula într-o stare extatică de la Bucureşti la Cluj, la Timişoara, la Oradea sau la Satu Mare şi viceversa, prilej cu care muzeele tind să se intoxice cu propriul lor triumf, pe piaţa de artă lucrurile sunt aduse brusc la scara lor adevărată. În Bucureşti şi în împrejurimi interbelicul transilvănean este asociat mecanic şcolii maghiare şi are în mod strict atîta căutare cîte şanse are de a fi repatriat profitabil, iar în spaţiul bănăţeano-transilvănean, cu excepţia cîtorva nume legendare, pictura sudică nu are nici o trecere. Această situaţie aberantă a dus la consecinţe cel puţin la fel de aberante: un artist de anvergura lui Hans Mattis-Teutsch, de pildă, căruia nu i s-a tipărit nici un album în România, are nu mai puţin de patru albume în Ungaria şi unul în Germania, cel din urmă realmente copleşitor. Reflexul imediat al acestor acţiu