Tranzacţiile tot mai rare îi determină pe întreprinzătorii din Moldova să dea afară angajaţi şi să se orienteze către alte domenii. Sute de agenţi din regiunea de nord-est, care intermediau tranzacţii cu locuinţe, sunt nevoiţi să se reprofileze pentru că nu mai au de lucru. Agenţii imobiliari sunt printre primii angajaţi din Iaşi nevoiţi să îşi caute de lucru, după ce piaţa vânzărilor de locuinţe şi terenuri s-a blocat, în octombrie 2008. „Mulţi au plecat din proprie iniţiativă pentru că nu se mai vinde mai nimic“, afirmă Tudor Stoica, agent imobiliar.
Este şi cazul lui Cornel Pegescu, de 32 de ani, care şi-a schimbat brusc jobul, după zece ani de lucrat în branşă. „Am plecat din vară la o firmă de proiectare, unde lucrează şi soţia mea. Nu puteam rămâne, pentru că am rate de plătit şi un copil mic“, explică tânărul.
Pentru a nu întârzia plata ratei de 500 euro la bancă, bărbatul a învăţat să facă desen tehnic. „Este alt stil de lucru, dar m-am adaptat pentru a-mi întreţine familia. Nu am avut de ales“, adaugă Cornel Pegescu. Pe viitor, tânărul speră ca situaţia pe piaţa imobiliară să se redreseze pentru a se întoarce la fosta sa meserie, unde câştiga până la 1.000 euro lunar.
Supravieţuiesc din activităţile secundare
În Botoşani, patronii agenţiilor imobiliare se întreţin din activităţi secundare, precum servicii de amanet şi schimb valutar. „Nu am avut nicio tranzacţie şi asta deoarece nu mai sunt bani. Noi ţinem agenţia pentru că avem şi alte activităţi”, a spus Anca Soţireac, reprezentantul altei firme de profil. Până acum, nicio firmă din Botoşani nu s-a închis, iar patronii îşi pun speranţele în schimbarea condiţiilor de creditare la bănci.
În schimb, la Suceava, zeci de agenţii imobiliare sunt pe punctul de a trage obloanele. Mulţi patroni au fost nevoiţi să trimită unul-doi angajaţi