În cele ce urmează ne vom reaminti rolul lustrei în creşterea gradului de fericire şi confort al oamenilor muncii de la oraşe şi sate. Ilustra lustră... din porţelan, cu ciucuri mulţi de cristal pre-swarovskian, cu fierărie grea (bronz şi oţel) sau mai uşoară (de tablă vopsită în culoarea aurului), cu 5-7-9 braţe în care lumina invariabil un singur bec de 40W, din raţiuni de economisire a energiei...
Lustra era mai mult un instrument al penumbrei decât un corp de iluminat în accepţiunea clasică a vorbei. Şi era periculoasăăă... Şi azi îndoi instinctiv cocoaşa când intru prin case de modă mai veche, ca să încap în mijlocul camerei fără să fac cucui. Aveau şi 8 kilograme unele, dacă ne-aveai cârlig solid în tavan o rupeai în fericire, erau îngrozitor de casante şi nefiresc de scumpe.
Dacă aveai o pilă la Electrolux, erai pe fază când se aduceau lustre "şic" şi aveai norocul să cumperi cu 1.000 sau chiar 2.000 de lei lustre destinate categoriilor privilegiate: lustre de doctor sau de gestionar, lustră de activist de partid sau de aprozarist. Mă gândesc acum că românii aveau un talent rar să-şi gâtuie spaţiul vital: cu cât apartamentul era mai pipernicit, musai lustra trebuia să fie cât mai impunătoare.
O asemenea lustră avea în portbagajul Daciei Bogdan Alexandrina din Strada Doinei, o uitase omul acolo tocmai în noaptea în care familia Manea – tatăl şi fiul – purcese în control. Liberaţi din puşcărie pe 1 ianuarie 1988, bărbaţii din Clejani – Giurgiu patrulau în fiecare noapte prin Bucureşti, scanând autoturismele parcate regulamentar. Aşadar, pe 22 aprilie, folosindu-se de şurubelniţă, cei doi Manea "descăpăceau" maşinile şi le controlau pe dinăuntru. Tocmai pescuiseră lustra lui Bogdan, o adevărată pradă, nebănuită chiar, când au dat nas în nas cu Miliţia. Pe bună dreptate, subofiţerii Enache şi Rogojină s-a
