Dorinţa oarbă de îmbogăţire a turnat un jaf sângeros în plin centrul Braşovului. La doi paşi de Teatrul Dramatic, pe Bulevardul 15 Noiembrie colţ cu strada Agrişelor, moartea a fost răspândită pe străzi cu ajutorul gloanţelor. O maşină ciuruită în faţa sediului a două case de schimb valutar, zeci de poliţişti, sirenele ambulanţelor şi mulţi oameni speriaţi – tabloul unui eveniment care a marcat întregul oraş.
„Era împuşcat în
ochi şi capu-i atârna
pe portieră”
Era ora 18 fără vreo zece minute când doi angajaţi ai unei firme de transport valori ieşeau cu banii din acea zi. În faţa sediului celor două case de schimb valutar era parcat un Volskwagen argintiu, proprietatea unuia dintre angajaţi. S-au urcat în maşină, dar nu au mai apucat să mai plece.
S-au auzit focuri de armă. Un individ a tras în ei, direct prin geamul maşinii. „Mă trimisese şeful după sandvişuri la Andos. La cinci minute după ce m-am întors am auzit două pocnituri. Credeam că-s petarde. Apoi am ieşit afară. M-am îngrozit. Băiatul de pe partea dreaptă era împuşcat în ochi. Avea faţa plină de sânge. Geamul era spart şi stătea cu capul atârnat pe portieră, leşinat. Celălalt era împuşcat în burtă. Se ţinea cu mâna de inimă şi striga stins «Ajutooor, ajutooor!». Nimeni nu s-a dus să-l ajute. Trecea lumea şi nimeni nu s-a apropiat de maşină. Am văzut cum cineva fuge”, ne-a povestit o tânără angajată la o firmă din zonă.
Un martor a fost împuşcat încercând să prindă hoţul
Individul care a deschis focul încercase să fure banii din maşină, însă s-a lăsat păgubaş. A luat-o la fugă pe strada Neagoe Basarab. Un bărbat cam la 50 de ani, care asistase la întreaga scenă, a fugit după el strigând „Hoţul, hoţul, săriţi!”. Hoţul s-a întors şi a tras în direcţia lui. „Am ieşit. Unul era acolo, între maşini. Altul fugea încolo, toată lumea se ascundea. Am auzit