Se întîmplă ca obstacolele reconstituirii zbuciumatei istorii contemporane să vină din direcţii neaşteptate. Romancierul nostru asistă la o dezbatere consacrată cărţii lui David Goldhagen, Les bourreaux volontaires de Hitler. Les Allemands ordinaires et l'Holocauste, Editura Seuil. Tînărul istoric american susţine o teză bizară, "ideea eşantionului": consulţi la întîmplare o sută de indivizi dintr-o naţiune oarecare şi dacă majoritatea se declară antisemiţi, ai prilejul a constata că întreaga comunitate ar fi antisemită. Aşadar poporul german în totalitatea sa, în perioada 1933-1945, ar fi fost rasist, xenofob, antisemit. Nu cumva avem astfel o dovadă a faptului că şovinismul împins dincolo de o anume limită frizează el însuşi şovinismul execrat? Osîndirea unei ample colectivităţi nu ne aduce presant aminte de practicile deopotrivă ale nazismului şi comunismului, nesăţioase în sumbra lor pornire distructivă ce urmărea anularea pur şi simplu a unor etnii sau clase sociale? Şi apoi, oricît de înfiorător, Holocaustul se cade singularizat, desprins de alte masacre în masă cu care prezintă un indenegabil numitor comun? Se cade privat de valenţele sale general omeneşti? Cît de productiv, cît de justificat s-ar putea arăta un atare orgoliu al suferinţei unui popor? Atmosfera fierbinte, înţesată de proteste, a auditoriului reverbera fragilitatea speculaţiei lui Goldhagen: "A luat cuvîntul Alfred Grosser care a demonstrat cu multe documente şi exemple că Ťteza eşantionuluiť este falsă şi nu s-a ţinut cont de împrejurările istorice şi personale din acea epocă ce a cunoscut mai multe faze pînă cînd s-a ajuns la Ťsoluţia finalăť. A subliniat omisiunile (uciderea în lagăre a ruşilor, polonezilor, cehilor şi ţiganilor) şi asemănările cu alte masacre în masă şi genocid: Cambodgia şi Rwanda". Suplimentar, un tînăr german a relatat că, deşi avea un bunic antisemit, tatăl său îşi