Bătaie de joc. În acest mod am perceput, cel puţin eu, modul în care se organizează, chipurile, burse de locuri de muncă pentru tinerii din centrele de plasament.

Am participat, ieri, la un aşa-zis târg de joburi pentru adolescenţii care au trecut de vârsta majoratului şi cărora, după ce că au fost abandonaţi din faşă de părinţi, statul român le dă un şut în fund în mod forţat. Iniţiativa părea demnă de toate laudele, dacă se ia în calcul şi criza economică din cauza căreia tot mai mulţi agenţi economici se debarasează de angajaţi. Dar oferta celor opt societăţi care s-au arătat interesate de forţă de muncă în rândul tinerilor mi s-a părut de-a dreptul jalnică. Când auzi de o bursă de locuri de muncă organizată pentru orfanii instituţionalizaţi, te gândeşti că, uite, mai e cineva care se gândeşte să le ofere o şansă de a îşi contura un viitor promiţător. Le dau o alternativă la viaţa de pe stradă. Le dau o şansă să nu mai cadă în mâna vreunui proxenet care să-i exploateze. Însă, de ce să nu-i exploateze statul, care, chipurile, investeşte în viitorul lor?

Pentru a crea o imagine despre ceea ce a însemnat această aşa-zisă bursă a locurilor de muncă, enumăr câteva dintre ofertele pe care le-au făcut angajatorii şi pe care s-au cheltuit bani pentru masa de protocol etc. Unu: femeie de serviciu. Doi: îngrijitor clădiri. Trei: ambalator manual. Patru: confecţioner articole hârtie. Într-adevăr, nimeni nu trebuie să se ruşineze cu munca pe care o face, atât timp cât este legală. Dar, totuşi, printre tinerii din centrele de plasament, aşa cum am observat, sunt şi copii care au învăţat, care încearcă să-şi contureze o profesie şi care au dat la facultate, şi, cu ajutor sau nu, au intrat la fără plată. Cum îi ajută statul pe ei? Să zicem că puţin de la unul, mai mult de la altul. Şi, până la urmă, nimeni nu s-a născut director. Dar, nu înţeleg de ce mai faci