Albert nu are decât 9 ani. Abia i-a împlinit în ajun de Crăciun. Suferă de tetrapareză spastică, dar şi de leucemie cu celule T. Singura sa şansă de a se vindeca este un tratament şi un transplant de măduvă osoasă care se pot face în străinătate, cu mari şanse de succes. Lipsa banilor însă îi stă în cale. În tot acest timp, un copil zace pe un pat de spital, trist şi fără speranţă.

Din cauza bolilor de care suferă, Albert nu a apucat să termine nici măcar clasa I. Pentru a se face bine are nevoie de operaţie în străinătate

Dintr-o dată, băieţelul cu ochi scânteietori a simţit nevoia să se sprijine de colţul uşii. Greutatea corpului, altă dată de nebăgat în seamă, i-a înmuiat picioarele. Atunci a fost primul moment în care mama a simţit un ghimpe în inimă şi şi-a spus încet, cu "Doamne fereşte" în gând, "copilul meu să nu aibă ceva". Băiatul era în clasa I. Starea lui se înrăutăţea pe zi ce trecea. Diagnosticul medicului a fost pus imediat: copilul suferea de ataxie (n.r. – imposibilitatea de a coordona grupele musculare în cursul mişcărilor voluntare). Albert a obţinut certificat de handicap grad trei.

De-atunci, situaţia băiatului, care pe-atunci avea opt ani, a devenit cumplit de grea. Problemele de respiraţie care au apărut i-au determinat pe medicii din Brăila, oraşul său natal, să-l interneze pentru investigaţii amănunţite. "Afecţiunile pulmonare" au spus medicii că ar fi pricina suferinţei copilului. Medicamentele cu care cel mic era îndopat nu-i făceau nici un bine. Starea sa proastă i-a speriat pe medicii brăileni, care au hotărât să-l trimită la Spitalul Fundeni din Bucureşti, presimţind într-un fel că Albert avea să afle un diagnostic greu de dus şi de suportat. Analizele efectuate la spitalul din Bucureşti au evidenţiat un rezultat care a îngenuncheat-o de durere pe mama copilului, femeie singură, care-şi creşte cop