Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Drum acoperit de ape

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 30 ianuarie 2009 ·

Un drum şi zeci de hectare de teren agricol au fost afectate ieri, în judeţul Dolj, de apele revărsate ale Jiului. Potrivit unui comunicat al Direcţiei Apelor „Jiu“, 12 hectare de islaz comunal, 29 de hectare de ogoare şi 44 de hectare de culturi de grâu au fost inundate în comuna Argetoaia. La Răcari, mai multe suprafeţe de teren au fost inundate în satele Schitu şi Sficea. Zona este monitorizată de o echipă de intervenţie de la Gospodărirea Apelor, dotată cu un buldoexcavator, o basculantă şi saci cu nisip, în eventualitatea în care creşterea debitului Jiului ar impune intervenţia în zonă.

Şi drumul care face legătura între Filiaşi şi Bâlta a fost ieri acoperit de apele revărsate ale Jiului pe o porţiune de câteva zeci de metri. „Jiul s-a umflat şi, imediat după podul cel nou, a acoperit drumul către Bâlta. Am pus acolo un poliţist comunitar care să îi avertizeze pe şoferi şi care să ne spună şi nouă dacă apa creşte sau scade“, a precizat pentru Gazeta de Sud primarul Filiaşului, Nicolae Stăncioi.

Dacă ieri-dimineaţă puţini şoferi se aventurau să treacă prin apa care acoperise şoseaua, aseară apele scăzuseră vizibil. Specialiştii nu exclud ca nivelul apelor să crească în următoarele ore.

Risc crescut de inundaţii

Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Mediului a emis ieri o avertizare hidrologică „cod galben“ de inundaţii pentru judeţele Gorj şi Mehedinţi, pe Jiu (între Rovinari şi confluenţa cu râul Motru) şi pe afluenţii săi Motru şi Cosuştea. O avertizare mai gravă, de „cod portocaliu“, a fost emisă pentru judeţul Dolj, vizând, de fapt, porţiunea Jiului de la confluenţa cu Motrul şi până la vărsarea în Dunăre. Atenţionările expiră astăzi, la ora 18.00.

Un drum şi zeci de hectare de teren agricol au fost afectate ieri, în judeţul Dolj, de apele revărsate ale Jiului. Potrivit unui comunicat a

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 11 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 7 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 10 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 5 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 7 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 7 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 6 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 9 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 11 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 10 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

16°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

19°/31°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

13°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°