Perfectul acrobat Leonte Răutu, măştile răului de Vladimir Tismăneanu, Cristian Vasile Editura Humanitas, 2008

Pentru Vladimir Tismăneanu, un expert al culiselor comunismului românesc, dar nu numai, Leonte Răutu a fost un „Jdanov al culturii naţionale“. Cum de la căderea regimului naţional-comunist au trecut 19 ani, problema care survine este aceea a „notorietăţii“ printre ultimele generaţii a unor „dinozauri“ de factura lui Jdanov sau Răutu. Ce le pot spune aceste nume generaţiilor mai tinere care nu au trăit în comunism sau au prins doar epoca de sfârşit a regimurilor afiliate doctrinei pseudomarxiste? De ce ar trebui ca generaţiile născute în postcomunism să ştie ceva despre aceşti „virusologi“ ai culturii, adevăraţi torţionari într-un perimetru spiritual unde se purtau discreţionar servindu-şi cu zel stăpânii politici? Cu atât mai binevenită este apariţia acestei cărţi scrise de doi reputaţi cercetători în arhivele comunismului românesc - un regim, indenegabil, legat ombilical de istoria Marelui Frate de la Răsărit. Leonte Răutu a întruchipat, într-o epocă de un dogmatism greu de înţeles astăzi, prototipul activistului servil, cu spinarea curbată în faţa şefilor, dur şi represiv în relaţiile cu subordonaţii. Pe numele său adevărat Lev Oigenstein, acest aparatcic ilegalist născut în 1910 la Bălţi, Basarabia, în familia unui farmacist, a beneficiat de o educaţie care nu excludea lecturile din clasicii ruşi sau francezi. Iniţial adept al grupării Ana Pauker, cu stagii ideologice şi propagandistice la Moscova, unde a lucrat ca şef al secţiei române la radioul cu acelaşi nume, Răutu a devenit rapid un apropiat al lui Gheorghiu-Dej. A excelat prin şiretenie şi duplicitate într-o perioadă în care lupta pentru putere între grupul comuniştilor şcoliţi în lagărele din România şi cei paraşutaţi de Moscova atinsese apogeul. Pentru „supleţea“ de care a dat dovadă mai mer