Marius Barb este un mot cu energii vitale tocmai bune sa fi continuat gesturile picturale largi ale profesorului sau de la Liceul de arta din Cluj, Ioan Sbarciu. Il vedeam chiar tinand piept sesiunilor de pictura turbulenta declansate de sederile lui Markus Lüpertz sub Feleac. Dar Barbone – supranumele-i de prietenie artistica – a inceput prin admiterea din 1990, de la Universitatea de Arte din Bucuresti, sa coboare in cercetarile sale plastice tot mai la Sud. Cromatismul sau dezinhibat ar putea sustine arpegii gestualiste dinspre expresionismul noldian spre emailuri chagalliene. Iata ca seriile sale picturale au ancorat acum, imprevizibil, in arhipelagurile Helladei. De mai multi ani, Marius Barb se documenteaza pe linie administrativ-pedagogica, dar si foarte pasionat, asupra figurativului antic elen. Osmoza intre datele sale artistice si corpusul figurativ al stilizarilor grecesti a devenit un resort interesant si productiv al panzelor semnate „Barbone". In registrul bidimensional, decupajul scenelor se foloseste de diverse sugestii ale unei linii de orizont pe care se deruleaza un act narativ. Ciobul, fragmentaritatea reprezentarii este intarita si de amputarile deliberate asupra logicii anatomice. In acelasi timp, rolul expresiv, uneori de prim impact, este asumat de inventarul picto-decorativ al campului de pete, al striatiilor, al caligramelor de contururi albe si al multor alte procedee grafice de imbogatit campul pictural. O demonstratie expozitionala din 2005, la Caminul Artei-parter, a propus un registru nisipos cromatic si siluetari de cuplu, pe canavaua Adam si Eva. Reluate mai copt si mai sonor in rosalbastruri, si mai interesant compozitional in iarna lui 2008 (prin expozitia mai ampla de la etajul aceleiasi galerii), panzele lui Barbone nu-si ilustreaza dizertatia de cercetare teoretica, ci se autogenereaza cu pofta si cu un anume haz teatral. @