Lipsa banilor pentru locuinţe îi avantajează pe cei cu lichidităţi. Un apartament în Timişoara poate fi cumpărat cu preţuri mult mai mici decât acum doi ani. După ce a adus concedieri masive şi a blocat creditele bancare, criza financiară produce şi efecte bune. Preţurile apartamentelor au scăzut considerabil. Micşorarea preţurilor s-a produs lent, pe fondul problemelor economice, faţă de sumele vehiculate în urmă cu doi ani, la ora actuală valorile pot fi şi cu 40 la sută mai mici. Cu toate acestea, timişorenii nu se înghesuie la agenţiile imobiliare iar singurii câştigaţi sunt aceia care încă mai au lichidităţi.
„Preţurile apartamentelor au scăzut cu 20-30 la sută, iar în unele cazuri sunt şi diferenţe de până la 40 la sută faţă de alţi ani. Cel mai mult lasă din preţ timişorenii care primesc imobilul drept moştenire şi au nevoie urgentă de bani. Anul trecut, în vară, un apartament cu două camere pe Liviu Rebreanu costa 72.000 euro. Ieri, în aceeaşi zonă s-a vândut unul cu 47.000 euro”, a explicat Gianina Indrie, agent imobiliar la firma „House Elisabetin”.
Băncile îşi fac lobby
Majoritatea agenţilor imobiliari preconizează o stabilizare a preţurilor şi spun că timişorenii se tem să investească bani în apartamente din cauza crizei financiare. „Atâta timp cât se face propagandă despre scăderea preţurilor, nici eu nu aş face credit, în ideea că vor fi şi mai ieftine apartamentele. Da nu au cât să mai scadă.”, a mai spus Indire.
Firmele imobiliare spun că au fost vizitate de reprezentanţi ai băncilor pentru a semna contracte de colaborare în baza cărora agenţii să le recomande clienţilor de unde să îşi ia credite avantajoase. „Cei mai avantajaţi timişoreni sunt cei care au lichidităţi”, a adăugat Roger Dunăreanu de la agenţia imobiliară „Dream House”.
Ponturi imobiliare
Dacă cele m