Vinerea trecuta mi-am inceput dimineata cu o portie de ras sanatos datorat caricaturilor din Gandul ale lui Cristian Mihailescu. Sunt superstitios, stiu ca nu e bine sa razi vinerea, dar nu m-am putut abtine.
Ca un facut, pe la pranz, un prieten m-a invitat la vernisajul expozitiei de caricaturi Ei cu Ei/ Eu pa Ei, de la pizzeria Cuptorul cu lemne din Pache Protopopescu nr.63, a aceluiasi Cristian Mihailescu. Daca e bal, bal sa fie, mi-am spus; dupa un dus, merge si o baie de ras, si-am acceptat bucuros invitatia.
C. M. e din stirpea celor care iau gluma in serios. Fara tafna si fara sa devina vreo clipa scortos, nedigerabil. El desluseste si exemplifica grafic „istoria clipei". Caricaturile lui se plaseaza chiar in miezul tare al clipei (politice, sociale etc.), dar, printr-o alchimie ciudata, depasesc clipa. Asta le da nu doar prospetime, ci tradeaza o subtilitate si o stiinta rara de a dezghioca anecdoticul din ceea ce ramane.
Desi i-am vazut, ca sa zic asa, toate caricaturile in ziar, adunate laolalta ele par sa spuna altceva, cu mult mai mult. Unitatea stilistica, siguranta tehnica si, nu in ultimul rand, umorul si fantezia fac din C. M. unul dintre „cronicarii" lumii noastre. Un cronicar fidel, sentimental si acidulat, patimas si destul de rece. Niciodata nedrept, niciodata incrancenat, mereu uimitor.
C. M. nu iarta prostia. In acelasi timp, nu-i plac prostitutia organizata, falsul, scamatoria demagogica. Si, peste toate, nu suporta mitocania. Indiferent unde s-ar exersa ele, detectorul sau le depisteaza, le indexeaza si le indosariaza. Sa ramana, sa se stie, sa se afiseze spre vesnica fereala si eterna incondeiere.
C. M. nu ingroasa defectele „personajelor" sale, le pune doar sub o lupa maritoare, le scoate la vedere. El sarjeaza, fara sa arunce cu vitriol. Nu o data il banuim chiar indragostit de protagonistii sai. Si poate
