Am primit de curând o carte neobişnuită: Poeme pe-o frunză. Autorul e colectiv (nu şi anonim), şi anume clasa a VI-a B a şcolii nr. 5 "Corneliu M. Popescu" din Bucureşti. Iniţiativa îi aparţine doamnei profesoare Doina Dobre. Pe modelul poemelor într-un vers de Ion Pillat, profesoara şi-a îndemnat elevii să scrie câte un singur vers, însă direct pe o frunză. A reieşit o antologie proaspătă din 30 plus una de foi veştede, din recuzita de toamnă a anului 2008. Cu ajutorul unor părinţi inimoşi, cartea s-a tipărit, în condiţii de invidiat, cu imagini color. Un Cuvânt înainte semnat Autorii, de o lăudabilă simplitate, o deschide: "A scrie un poem într-un vers este pentru noi o experienţă nouă. Şi plăcută. Am pus în poeme gândurile noastre despre toamnă... trăiri de-o clipă fixate în puţine cuvinte. Cu cât mai puţine cuvintele, cu atât mai greu de scris poemul." Observaţia e justă. Cât despre pagina neconvenţională folosită de elevi, cunoştinţele mele botanice nu sunt suficient de întinse, oricum am recunoscut frunze de stejar, arţar, fag, plop, divers colorate, la fel ca versurile.
Să ne amintim cum sunau poemele lui Ion Pillat: "Iubirea ta m-ajunge cu umbre tot mai lungi" (Amurg); "Pe frunza toamnei pasul sfios al căprioarei" (Tinereţe); "Din teascurile vremii plâng lacrimă de vers" (Artă poetică); sau această splendidă Friză: "De când îţi legi sandala s-au deslegat milenii." Fireşte că versurile elevilor de clasa a VI-a au un alt foşnet, dar acesta ţine de debutul timpuriu. "Stropi de cristal, o frunză care plânge" (Ploaia de Ioana Boaje); "Cad frunzele, pământul e plin de rândunele" (Toamna de Robert Boghiu). Unele sunt ludice, "Vine, se usucă şi toţi se duc pe ducă" (Toamnă de Nicolae Cristescu) sau "Flori nu-s, frunze nu-s, toată lumea s-a ascuns" (Jocul de-a v-aţi ascunselea de Ana Ştefan), altele sunt de o vitalitate care contrastează frumos cu
