Consiliul local municipal Sfântu Gheorghe a aprobat ieri-seară o hotărâre privind organizarea unui referendum pe tema autonomiei Ţinutului Secuiesc, pe 15 martie, Ziua Maghiarilor de pretutindeni.
Proiectul, iniţiat de cei 8 consilieri locali ai Partidului Civic Maghiar (PCM), a fost votat şi de consilierii UDMR prezenţi la şedinţă.
Hotărârea prevede organizarea unui referendum în Sfântu Gheorghe pentru consultarea cetăţenilor în legătură cu modificarea delimitării teritoriale a judeţului Covasna conform iniţiativei legislative a Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), denumită „Statutul de autonomie a Ţinutului Secuiesc“.
Scrutinul din 15 martie, la limita legalităţii
Cu ocazia acestui referendum, localnicii vor fi chemaţi să se pronunţe cu DA sau NU faţă de propunerea de înfiinţare a unei unităţi administrativ-teritoriale autonome, denumită Ţinutul Secuiesc, din care să facă parte şi Sfântu Gheorghe.
Votul din consiliul local al majorităţii PCM-UDMR nu a ţinut cont de raportul de specialitate întocmit de secretarul primăriei, Kulcsar Tunde, în care se menţionează faptul că prin adoptarea unei asemenea hotărâri consiliul local îşi depăşeşte atribuţiile conferite de lege şi că aceasta ridică probleme de constituţionalitate.