Daca avem in vedere terorismul ca pe un ansamblu de acte de violenta (de la asasinate individuale, la actiuni ale unor organizatii indreptate impotriva unor comunitati) care au drept scop crearea unui climat de insecuritate, teama, in vederea atingerii unor obiective de natura politica, religioasa, ideologica, putem impartasi opinia cercetatorului Victor Ionescu dupa care „istoria terorismului domina istoria umanitatii. .. fiind in mod clar un subprodus al acesteia, un efect al devierilor fata de supremele valori ale civilizatiei planetare: drepturile omului".
Forme de evolutie a terorismului pot fi identificate inca din zorile istoriei, in toate epocile, pana in contemporaneitate. O constanta a acestei „istorii paralele" „parazitara" fata de cursul normal al istoriei, daca exista intr-adevar asa ceva, il constituie si faptul ca numeroase actiuni au fost indreptate impotriva unor personalitati culturale, intelectuali ai vremii, dar, in numeroase cazuri, acestia au fost implicati in conceperea si organizarea lor, in numele fanatismului, fundamentalismului de diferite naturi, de la cel religios la cel politic.
De la asirieni la romani Marturiile istorice din Antichitate, cate ni s-au pastrat, dovedesc ca, de regula, in aceasta perioada, razboaiele erau insotite de actiuni violente, chiar de suprimare, indreptate impotriva populatiei civile si menite sa inspire groaza si sa previna orice fel intentii de rezistenta.
De regula, regii asirieni isi insoteau victoriile cu masacre in masa sau cu transformarea celor invinsi in sclavi. Regele Tiglatpallasar a deportat in Mesopotamia populatii intregi. Prizonierii erau supusi unor cazne greu de imaginat, mutilari, scalpari.
Reprimarile in masa a fost practicat si de evrei. Astfel, in Vechiul Testament, (Iezechiel 26) se arata ca populatia cetatii feniciene cucerite Tir urma „sa fi
