În general, un cititor este un paznic incoruptibil, care nu-i lasă nici pe cei dinăuntru să iasă fără avizul său, dar nu le permite nici celor din afară să pătrundă fără legitimaţie. Un cititor este o autoritate peste care se trece greu. Dacă ideile dintr-o carte i se par minore, acolo vor muri, între coperţile cărţii. Pe câtă vreme, dacă ele îl seduc, le scoate în lume şi le plimbă printre semenii săi, ca pe nişte trofee. Tot aşa, cititorul apără teritoriul cărţii şi nu le permite escrocilor să se strecoare, pentru că un cititor este ca un îndrăgostit: aprig, luptător, perseverent, uneori fanatic. Aceasta este puterea cititorului de romane şi a cititorului de almanahuri, a cititorului de bloguri şi a cititorului de filozofie. Un cititor, fie că este la prima lui pagină ori trecut prin toate bibliotecile lumii, este la fel de credincios cuvântului scris, în numele căruia, adeseori, este dispus să ucidă ori să moară.
În mod normal, cititorul se manifestă în toate zonele vieţii, mândru până la aroganţă de puterea lui, gata să facă prozeliţi ori numai să-şi măsoare puterea cu puterea celorlalţi. Iar marea lui satisfacţie este să-i vadă îngenuncheaţi, învinşi fără replică, nevoiţi să-i recunoască forţa, care stă în principii împachetate în cele mai alese ambalaje. Ca iniţiat în lumea ideilor aurite, cititorul îşi are bijuteriile aranjate în cutii, în sipete, în sertare numai de el ştiute, pe care le scoate la momentele festive, spre uimirea cititorilor mai slabi decât el şi spre uluirea totală a necititorilor.
De fapt asupra acestora din urmă îşi exercită cel mai bine puterile de magician. Ei îl privesc cu oarecare admiraţie, cu invidie, cu remuşcarea de a fi ratat un domeniu pe care educaţia, aşa minoră cum este ea astăzi, l-a aşezat între necesităţi. Dar conflictul acesta nu merită urmărit chiar în orice sector al lumii. Există locuri şi
