Guvernul intenţionează să majoreze anticipat accizele la tutun, devansând calendarul convenit cu Uniunea Europeană. Cel mai probabil de la 1 martie, accizele la tutun vor fi majorate de la 50 de euro/mia de ţigarete, în prezent, la 74 de euro/mia de ţigarete. Acciza la tutun urmează să crească în curând până la nivelul la care, potrivit Codului Fiscal, ar fi trebuit să ajungă abia în 2010. “Urmează să evaluăm impactul acestei măsuri asupra industriei, respectiv asupra vânzărilor şi a contrabandei, iar imediat ce vom lua o decizie vom avea discuţii şi cu cei implicaţi din domeniu.
Măsura va fi aplicată cel mai probabil de la 1 martie 2009”, au explicat, pentru Adevărul, surse din Ministerul Finanţelor. Acciza la tutun va creşte aşadar de la 50 de euro/mia de ţigarete, cât este în prezent, până la 74 de euro/mia de ţigarete (n.r.- nivel planificat pentru 1 iulie 2010), şi nu până la 61,2 euro/mia de ţigarete, aşa cum era prevăzut iniţial( n.r.- nivel planificat pentru 1 iulie 2009).
Preţuri cu până la 50% mai mari
Producătorul de ţigarete Japan Tobacco International (JTI) susţine că deja a fost devansat calendarul de majorare a accizei la ţigarete, prin introducerea taxei pe viciu, iar o creştere în avans a taxei ar duce la majorări substanţiale ale preţurilor.
„O escaladare a accizei în sensul declaraţiei menţionate, în afara Codului Fiscal actual, ar însemna majorări de preţuri de aproximativ 50%, scăderi ale vânzărilor legale cu aproape 20%, concomitent cu creşterea contrabandei la 30% din piaţă, adică o diminuare a veniturilor statului cu peste 700 milioane Euro”, a declarat Gilda Lazar, directorul corporate affairs al JTI România.
Potrivit acesteia, în Ucraina şi în Moldova preţurile sunt de cinci- şase ori mai mici decât în România, iar contrabanda a crescut, România fiind atât ţară de tranz