Ceea ce iese din tipare, aşa-zisul anormal este catalogat ca fiind o ciudăţenie, un soi de paria a scărilor de valori ale oamenilor obişnuiţi. Considerate deopotrivă mistere de nedesluşit până în prezent, animalele albinoase reuşesc de fiecare dată să ne stârnească emoţia şi curiozitatea: ce mecanism al naturii nu a funcţionat aşa încât ele se nasc apigmentate? Ce l-a supărat atât de mult pe Creator încât a trimis pe Pământ suflete nepereche, condamnate la un trai de multe ori anost, izolat şi periculos? Este oare greşit să le acordăm albinoşilor – oamenilor şi animalelor – un loc printre noi?

Pentru a răspunde la aceste întrebări, ar trebui menţionate câteva aspecte cu trimitere în vremuri de mult trecute. Unele culturi est-europene din perioada neolitică personificau moartea ca pe o femeie cu tenul palid şi păr deschis la culoare. De altfel, folclorul european este bogat în astfel de simboluri. De unde a rezultat şi atitudinea de respingere, menţinută până în zilele noastre, faţă de persoanele cărora le lipseşte melanina (pigmentul care conferă culoarea pielii, a părului şi a ochilor).

În legendele cu vampiri sau cu alte entităţi nemuritoare, aceştia sunt portretizaţi ca fiinţe aparent fără vlagă, cu tenul palid. Până în prima parte a secolului al XVIII-lea, când literatura germană şi lingvistica britanică încep să facă referiri la vampiri, iar din zona Serbiei şi a Olteniei româneşti sunt transmise semnale ale unor poveşti considerate adevarăte de către localnici (potrivit cărora oamenii acestor zone dezgropau morţii pentru a-i omorî pe vampiri), publicitatea în jurul subiectului nu făcea mare vâlvă. Lumea era mai rezervată în privinţa vampirilor şi a semenilor lor nemuritori.

BISHONEN

În funcţie de cultură şi civilizaţie, mentalitatea se schimbă. În Japonia, de exemplu, oamenii care au caracteristicile albinoşil