Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrian Porumboiu, finanţator FC Vaslui: „Toţi mă sunau să-l bag în teren pe Sorin Frunză”

Publicat in Adevarul, sâmbătă 31 ianuarie 2009 ·

Adrian Porumboiu spune că echipa pe care o patronează a fost implicată în jocuri murdare. Finanţatorul Vasluiului susţine că a fost lucrat în permanenţă de anumiţi jucători din echipă şi l-a indicat drept cel mai mare blatist pe mijlocaşul Sorin Frunză. Adevărul: Bună ziua, domnule Porumboiu. Ce faceţi?

Adrian Porumboiu: Sunt pe aeroport, plec în America.

Aţi aflat că „Adevărul” a publicat stenograma care a deconspirat “blatul” dintre FC Vaslui şi Poli Iaşi şi acum fugiţi din ţară?

(Râde) Hai că asta e bună! Domnule, plecarea mea în America era programată de mai mult timp şi, în plus, în câteva zile mă întorc înapoi...

A fost ceva suspect la meciul FC Vaslui - Poli Iaşi (scor 0-0, în etapa a 30-a din sezonul trecut - n.r.)?

Eu nu am ştiut nimic, doar am avut nişte bănuieli, dar acum, după apariţia acestei stenograme în „Adevărul”, sunt ferm convins că atunci s-a petrecut o mare măgărie.

Adică, a fost blat?

Valiza cu cei 100.000 de euro, de care vorbeşte domnul Neţoiu, nu a ajuns în niciun caz la mine. S-au dus la jucătorii mei. Dar nu mă mai întrerupeţi, lăsaţi-mă să vă povestesc exact cum a fost.

Spuneţi, vă rog...

Totul are legătură cu Neţoiu. Înaintea meciului cu Farul – FC Vaslui (scor 2-1, etapa a 29-a din sezonul trecut - n.r.), eu eram la New York şi eram prins cu nişte afaceri. M-am pomenit cu un telefon de la Ion Crăciunescu. Pe atunci eram în relaţii bune. Exista o incertitudine în folosirea jucătorului Sorin Frunză întrucât avea nişte probleme medicale, iar Crăciunescu mi-a spus să fac tot posibilul să-l bag că e un jucător de bază al echipei mele. (n.r. – Farul era implicată în lupta pentru evitarea retrogradării). Apoi, m-a sunat şi Neţoiu, tot aşa mi-a zis, să-l bag pe Frunză.

Mi-a mai zis că v

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 6 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 5 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 8 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 8 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 6 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 3 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 5 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 13 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°