Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avioane Craiova zboară către italieni

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 31 ianuarie 2009 ·

Compania italiană Alenia Aeronautica, participantă la proiectul avionului multirol Eurofighter Typhoon, este singura firmă care a depus o ofertă de preluare pentru Avioane SA Craiova, până ieri la prânz, când a expirat termenul-limită până la care potenţialii investitori puteau face acest lucru. Totodată, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a primit şi o solicitare de prelungire a termenului de depunere a ofertelor, din partea Eps. Inc. Tinton Falls SUA - sucursala Bucureşti. Autoritatea va analiza situaţia şi va decide, săptămâna viitoare, dacă va prelungi termenul de privatizare, a precizat purtătoarea de cuvânt, Adriana Tran. Salariaţii Avioane SA Craiova speră că oferta italienilor va determina statul să vândă societatea, aflată în pragul lichidării. „Din fericire pentru noi, Alenia Aeronautica a făcut o ofertă. Va urma o negociere cu AVAS, care sperăm să fie cât mai scurtă, pentru că din februarie nu mai sunt bani pentru salarii. În prezent, nu mai lucrează decât salariaţii pentru care avem contracte, adică 150 de oameni. Restul, până la 670, sunt acasă şi cred că vor sta şi în luna februarie“, a declarat liderul sindical Victor Peţa. Actuala tentativă de privatizare a societăţii a fost demarată pe 20 octombrie 2008, iar până ieri dosarul de prezentare fusese cumpărat de patru potenţiali investitori, ceilalţi doi fiind Grampet Bucureşti - holding controlat de magnatul Gruia Stoica - şi o societate din Germania care lucrează pentru gigantul Airbus. Guvernul a decis ca AVAS să se ocupe până la sfârşit de privatizarea Avioane SA Craiova, deoarece până acum Ministerul Economiei nu s-a înscris ca acţionar al societăţii. Compania italiană Alenia Aeronautica, participantă la proiectul avionului multirol Eurofighter Typhoon, este singura firmă care a depus o ofertă de preluare pentru Avioane SA Craiova, până ieri la prânz, când a expirat termenul

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum justifică Marcel Ciolacu creșterea deficitului bugetar: 84% din bani merg în zona de investiții

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu susține că rectificarea bugetară aflată pe ordinea de zi a ședinței de lunui a Guvernului este una pozitivă și sustenabilă. Însă, potrivit proiectului de rectificare bugetară pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor, defici

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Se întoarce vara în mijlocul toamnei

Libertatea acum 22 minute
Meteorologii anunță o vreme instabilă în următoarele două săptămâni, astfel că după mai multe zile ca de vară, cu temperaturi de până la 31 de grade, vom ajunge la răciri accentuate, cu 10-11 grade mai puțin, se arată în prognoza emisă luni de ANM.

Romaşcanu: Gospodăriile afectate de inundaţii primesc vouchere de 15.000 de lei pentru electrocasnice

G4Media acum o ora
Gospodăriile afectate de inundaţii ar urma să beneficieze de câte un voucher de 15.000 de lei în vederea achiziţionării de electrocasnice, a precizat, luni, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, transmite Agerpres. El a declarat că în ultim

Ministerul Mediului: „Se estimează că viitura de pe Dunăre va afecta România la sfârșitul săptămânii”

HotNews acum o ora
Viitura de pe Dunăre va ajunge în România, ca punct maxim, la sfârșitul acestei săptămâni, spune ministrul Mediului, Mircea Fechet, care luni a survolat cu un elicopter mai multe zone din țară cu risc crescut de inundații. Fechet și experți de la Ap

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 2 ore
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

Comisia Europeană propune un sprijin de 120 de milioane de euro pentru fermierii din România și din alte patru țări

Adevarul acum 28 minute
Comisia Europeană a propus luni, 23 septembrie, alocarea a 119,7 milioane de euro din rezerva pentru agricultură pentru a sprijini în mod direct fermierii din Bulgaria, Germania, Estonia, Italia şi România.

BREAKING 21 de milioane de euro, ajutoare de la UE pentru fermierii din România afectați de secetă și grindină

G4Media acum o ora
Comisia Europeană a propus luni alocarea a 21,6 milioane de euro pentru a-i sprijini pe fermierii români afectați de fenomenele meteo extreme, potrivit unui comunicat al executivului european. E vorba despre un pachet mai mare de despăgubiri, în val

Monica Dascălu confirmă revenirea la pupitrul știrilor Pro TV, după doi ani de pauză. „Am crescut și am evoluat”

Libertatea acum o ora
După aproape doi ani de pauză, timp în care a devenit mamă și s-a concentrat pe familie și pe creșterea celor doi copii, Monica Dascălu revine astăzi, 23 septembrie, de la ora 13:00, la pupitrul Știrilor PRO TV.

Gigi Becali anunţă că s-a alăturat AUR şi că va candida la Camera Deputaţilor

News.ro acum 2 ore
Patronul FCSB, Gigi Becali, a a anunţat că s-a alăturat AUR, partid din partea căruia va candida la Camera Deputaţilor, la alegerile parlamentare din 1 decembrie. „M-am alăturat AUR şi îl voi susţine pe George Simion la alegerile prezidenţiale. Eu n

Ciolacu vrea ca Agenția Națională Antidrog să fie mutată la Ministerul Sănătății. „Tinerii care cad pradă drogurilor trebuie să fie ajutați”

Ziare.com acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni, 23 septembrie, că lupta împotriva drogurilor trebuie să treacă la un cu totul alt nivel şi a anunţat că i se pare normal că Agenţia Naţională Antidrog (ANA) să treacă la Ministerul Sănătăţii. Ciolacu conside

Vremea

București
acum

26°
lun.

16°/26°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

27°
lun.

18°/27°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

27°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°