"Nici la 50, nici la 60 si nici la o alta varsta, nu-i este interzis femeii sa se bucure de viata si sa iubeasca!"
"La orice varsta, iubirea este un dar de la Dumnezeu"
- O scrisoare publicata in "Asul de inima", cu titlul "Varsta a treia = sfarsitul vietii", a starnit un ecou "fierbinte" printre cititoarele revistei "Formula AS". A fost atinsa o coarda care a vibrat dureros: singuratatea dupa 50 de ani. Ce parere au psihologii? Dupa 50 de ani, femeia mai are dreptul la dragoste, sau se afla la o varsta fatala, care ii interzice dreptul la bucuriile vietii?
- 50 de ani este o varsta tanara, pentru o femeie care a trait frumos, cu o viata plina, organizata intr-un mod chibzuit, divers si sincer... La 50 de ani, o femeie este adesea in campul muncii si, din punctul meu de vedere, este inca o persoana tanara. In ce priveste dreptul la fericire, el e legitim chiar si la 100 de ani, daca femeia respectiva are putere de iubire in ea, daca are in urma o viata plina de bucurii. Cum sa fie interzisa iubirea, cand ea este un dar de la Dumnezeu, este Creatie Divina? Iubirea nu inseamna doar ca-l iubesc pe Costica. Iubirea inseamna ca am o atitudine foarte deschisa fata de viata, ca stiu sa o traiesc bucurandu-ma de toate frumusetile ei. Iubirea inseamna Viata! Si ce, incetam sa mai existam la 50 de ani? Dimpotriva, abia acum, incepand cu varsta a treia reala, adica pe la 60 de ani, o femeie, daca are timp mai mult (presupunand ca a iesit la pensie), poate sa faca ceea ce n-a putut face toata viata. Ea are de-acum incolo libertatea sa faca orice: sa invete o limba straina, sa invete sa cante la un instrument, sa plece sa vada locuri pe care nu le-a vazut niciodata, sa se dedice unor activitati umanitare si chiar sa se indragosteasca. Incepand cu varsta a treia, ai posibilitatea sa faci tot ce vrei, sa te bucuri de tot. Iubirea nu are cum sa fie
