Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Politicienii romani au ignorat o importanta receptie diplomatica a Ambasadei Cehiei

Publicat in Cancan, sâmbătă 31 ianuarie 2009 ·

DIPLOMAT. Dan Voiculescu a onorat invitatia ambasadorului Petr Dokladal Vicepresedintele Senatului, Dan Voiculescu, si ministrul Culturii au spalat onoarea Romaniei. Inaltele oficialitati ale statului roman au reusit sa gafeze din nou miercuri seara, creand o situatie stanjenitoare in raport cu tara care detine presedintia Uniunii Europene, Cehia.

Bogdan Tiberiu Iacob

Concret, Ambasada Cehiei la Bucuresti a organizat, miercuri, o serie de manifestari in cinstea preluarii de catre tara prietena, din luna ianuarie, a presedintiei semestriale a UE, o onoare de prim rang, mai ales ca agenda momentului este extrem de dificila la nivel european.

In acest sens, la Ateneul Roman a avut loc un concert extraordinar, urmat de o receptie grandioasa la hotelul Hilton, la care au fost invitate mai toate marile oficialitati ale Romaniei. Numai ca, spre stupefactia sa, ambasadorul ceh, Petr Dokladal, s-a pomenit cu un veritabil boicot din partea greilor politicii romanesti.

Potrivit unor surse participante, faptul a starnit o nemultumire de-a dreptul vizibila pe chipul diplomatului ceh, neobisnuit cu metehnele politicii dambovitene.

Onoarea politicienilor romani a fost spalata insa de vicepresedintele Senatului Dan Voiculescu, si de ministrul Culturii, Teodor Paleologu, singurii care au dat curs invitatiei Ambasadei Cehiei.

DIPLOMAT. Dan Voiculescu a onorat invitatia ambasadorului Petr Dokladal Vicepresedintele Senatului, Dan Voiculescu, si ministrul Culturii au spalat onoarea Romaniei. Inaltele oficialitati ale statului roman au reusit sa gafeze din nou miercuri seara, creand o situatie stanjenitoare in raport cu tara care detine presedintia Uniunii Europene, Cehia.

Bogdan Tiberiu Iacob

Concret, Ambasada Cehiei la Bu

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 15 minute
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 3 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 2 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Cum a aflat Mihaela Rădulescu că Felix Baumgartner a murit. Unde se afla iubita sportivului în clipa tragediei

Cancan acum o ora
Ieri, 17 iulie 2025, Mihaela Rădulescu a primit cea mai dureroasă veste din viața ei. Partenerul ei de mai bine de un deceniu, celebrul parașutist și sportiv austriac Felix Baumgartner, și-a pierdut viața într-un accident petrecut în Italia, în timp

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum 57 minute
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum 45 minute
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit online

Ziua Constanta acum 20 minute
Consiliile județene și primăriile se vor putea înrola, începând de luni, 21 iulie 2025, în platforma MyEterra, pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru ca

Trump a interzis diplomaților americani să mai comenteze alegeri din alte țări

Mediafax acum 38 minute
Oficialii administrației Trump au denunțat în repetate rânduri ceea ce ei consideră a fi suprimarea liderilor de dreapta în Europa, inclusiv în România, Germania și Franța, acuzând autoritățile europene că cenzurează opinii precum criticile la adres

Libra Internet Bank finanţează cu 119 mil. lei Scala Sopor, un proiect imobiliar dezvoltat în Cluj-Napoca

Ziarul Financiar acum 31 minute
Libra Internet Bank continuă seria parteneriatelor în domeniul real estate printr-o nouă finanţare, în valoare de aproximativ 119 mil. lei, acordată Scala Development, pentru dezvoltarea ansamblului rezidenţial Scala Sopor din Cluj-Napoca. Astfel, c

Vremea

București
acum

25°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

23°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°