De cînd cu criza economică, noii săraci sînt altfel. Statisticile numără persoane, familii ajunse sub nivelul minim de trai, autorităţile caută soluţii pentru stoparea unei tendinţe muşcînd din categoriile celor care pînă acum aveau servicii, asigurări medicale, mijloace decente de trai şi dorinţa de a le multiplica. Pînă în urmă cu an, tot mai mulţi dintre aceştia făceau donaţii asociaţiilor de caritate, iar acum cer ajutoare. În primul rînd sînt loviţi angajaţii cu contracte temporare de muncă, tinerii, pensionarii. Paginile economice ale marilor ziare abundă în termeni tehnici, în promisiuni de miliarde de dolari sau euro sau altceva, dar fiecare om în parte are nevoie de puţin ca să nu se scufunde. Şi la acest puţin nu are acces, nu ştie de unde să-l ia, iar cînd ajunge e prea tîrziu.
La Barcelona a apărut un nou mod de locuire: un apartament e ocupat de patru prieteni pensionari. Are fiecare cîte o pensie de 500 de euro şi soluţia adoptată le permite să-şi folosească resursele pentru mîncare. Sîntem departe de investiţiile în apartamente de lux din urmă cu doar un an. În Portugalia, una din zece persoane fără domiciliu, înnoptînd în aziluri, are serviciu: cîştigă atît cît să poată face faţă altor nevoi, nu şi chiriei. Consecinţele sînt grave: omul pierde legătura cu familia, cu mediul, chiar dacă situaţia materială se poate îmbunătăţi într-un interval acceptabil, ceva din puterea individului e definitiv pierdut. La Muntele de Pietate de la Paris, responsabilul cu microcreditele personale evocă un fenomen fără precedent: "Oameni care trăiau pînă acum relativ îmbelşugat constată că nu mai pot să facă faţă. Dacă sînt proprietari, nu izbutesc să vîndă casa, ale cărei rate, de altfel, nu le-au achitat integral. Brusc, se văd în situaţia de a vinde bijuteriile de familie, amintirile, nu obţin mare lucru pe ele, dar pot să se descurce pînă la sfîrşitul lunii
