Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Serbările Zăpezii, al doilea weekend de distracţie

Publicat in Adevarul, sâmbătă 31 ianuarie 2009 ·

Concertele de muzică uşoară şi populară, dar şi concursurile inedite aduc la serbările zăpezii mii de turişti. Mii de turişti din toată ţara s-au adunat în acest weekend la Vatra Dornei sau la Câmpulung Moldovenesc pentru a lua parte la Serbările Zăpezii organizate simultan în cele două localităţi. Spre deosebire de sfârşitul săptămânii trecute, vremea a ţinut de această dată cu organizatorii. Stratul de zăpadă depus în cursul nopţii de joi spre vineri este suficient pentru ca schiorii să se poată „desfăşura” chiar la baza pârtiei „Parc” din Vatra Dornei. În această seară, de la ora 19.00, pe scena amplasată lângă parc, vor evolua formaţiile Bordo, Desperado şi DJ Project, iar la finalul concertului va avea loc un foc de artificii. În pauzele dintre spectacole, municipalitatea a programat mai multe concursuri inedite, urmând ca participanţii să fie premiaţi cu bani şi obiecte de către sponsorii serbărilor. „Vom căuta cel mai tânăr coborâtor de pe schi, cel mai bătrân, cel mai iute tăietor de lemne. În principiu, este vorba de concursuri ad-hoc care se vor întinde pe cel mult un sfert de oră, în pauzele în care se schimbă artiştii pe scenă”, a precizat Ion Moraru, primarul din Vatra Dornei. Ultima zi a weekend-ului este rezervată concertelor de muzică populară care vor începe de la ora 15.00 şi se vor întinde până spre orele serii. Oficialii Primăriei estimează că în staţiunea turistică se vor aduna peste 10.000 de persoane, având în vedere că elevii tocmai au intrat în vacanţă. La Câmpulung Moldovenesc, vârful serbărilor va avea loc în această seară. Stratul de zăpadă depus până ieri seară nu a fost suficient pentru a permite schiatul. Din acest motiv, majoritatea turiştilor au preferat să-şi petreacă weekend-ul la Vatra Dornei. „Avem concerte cu Michael Star, Andreea Bălan şi DJ Project, care vor începe la ora 20.00 pe platoul din faţa Casei de Cultură”, a decla

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru joi, 14 noiembrie 2024

Libertatea acum 10 ore
Prognoza meteo pentru joi, 14 noiembrie 2024, ne arată cum va fi vremea mâine. Meterologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

UPDATE - Fiica omului de afaceri arădean ucis în explozia maşinii sale şi cei doi presupuşi complici ai ei vor fi arestaţi / Decizia instanţei supreme / Poliţia a pus în aplicare mandatele de arestare - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Instanţa supremă a decis, miercuri, ca fiica omului de afaceri arădean Ioan Crişan, ucis cu peste trei ani în urmă în explozia maşinii sale, precum şi doi presupuşi complici ai femeii să fie arestaţi preventiv. În 24 octombrie, cei trei au fost puşi

UPDATE - Donald Trump a fost primit de Joe Biden la Casa Albă şi au discutat aproape două ore. Melania Trump nu a venit, iar Jill Biden i-a trimis un mesaj scris - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Preşedintele ales Donald Trump a fost primit miercuri la Casa Albă de preşedintele Joe Biden, în Biroul Oval, iar în faţa presei cei doi şi-au dat mâna şi au schimbat câteva cuvinte. Întâlnirea a durat aproape două zile şi a fost cordială, au dat as

Cum a acționat DSU în cazul morții omului de afaceri Silviu Prigoană. Momentele intervenției de urgență, explicate pas cu pas

Ziare.com acum 11 ore
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a prezentat miercuri, 13 noiembrie, detalii despre intervenţia de urgenţă în cazul lui Silviu Prigoană. Reprezentanţii DSU au subliniat că "sistemul integrat a făcut tot posibilul să salveze viaţa perso

Ciolacu îi cere demisia preşedintelui Comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteş: Îl depăşeşte funcţia şi pălăria. A spus o gogomănie cât el de mare, a atras un serviciu de informaţii în campanie electorală, lucru total nepermis

News.ro acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu îi cere miercuri demisia preşedintelui Comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteş, după afirmaţiile sale privindu-l pe George Simion, el arătând că îl depăşeşte funcţia şi pălăria şi a spus o gogomănie cât el de mare, atrag

Trump controlează tot la Washington. Republicanii au obținut majoritatea și în Camera Reprezentanților, după Senat

Ziare.com acum 9 minute
Partidul Republican american și-a asigurat majoritatea și în Camera Reprezentanților, după Senat și victoria lui Donald Trump la alegerile din 5 noiembrie. Cu majorități în cele două camere, Trump nu va întâmpina probleme în implementarea agendei sa

Premierul Dorin Recean spune că ţara sa luptă cu o grupare criminală organizată, sponsorizată din exterior cu aproape 2% din PIB-ul Republicii Moldova

News.ro acum 8 ore
Premierul Dorin Recean a declarat miercuri că ţara sa luptă cu o grupare criminală organizată, sponsorizată din exterior cu sume exorbitante, ce reprezintă aproape 2% din produsul intern brut al Republicii Moldova şi de aceea guvernul său a lucrat l

Polițistul din Cluj care circula pe trotuar cu o autospecială folosea abuziv mijloacele sonore și luminoase. Ce sancțiune a primit

Libertatea acum 7 ore
Poliția Județeană Cluj a finalizat ancheta în cazul agentului care circula pe trotuar cu mașina de serviciu și a stabilit că folosea abuziv mijloacele sonore și luminoase. Nici cealaltă autospecială care apare în filmare nu se afla în misiune, astfe

Constituția Republicii Moldova, modificată după referendum, a fost publicată în Monitorul Oficial. Integrarea în UE devine obiectiv strategic

Ziare.com acum 12 ore
Constituţia Republicii Moldova, modificată prin referendum, a fost publicată miercuri, 13 noiembrie, în Monitorul Oficial. Astfel, integrarea în Uniunea Europeană a devenit obiectiv strategic al republicii, informează MOLDPRES. Astfel, preambulul le

Djibril Cisse, condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Francezul Djibril Cisse, 43 de ani, fost jucător la Liverpool, Marseille și Auxerre, a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare și amendat cu 20.000 de euro, după ce a fost găsit vinovat de abuz de bunuri sociale și omisiune de înregistr

Vremea

București
acum

joi

3°/8°
vin.

5°/9°
sâm.

3°/8°
dum.

3°/9°
Iasi
acum

joi

2°/6°
vin.

1°/8°
sâm.

1°/9°
dum.

2°/11°
Constanta
acum

joi

4°/10°
vin.

8°/9°
sâm.

5°/8°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/5°
vin.

-1°/5°
sâm.

-2°/6°
dum.

-1°/7°
Timisoara
acum

joi

-0°/6°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/7°
dum.

0°/10°