Fenomenul care a explodat în America anilor 70, a prins şi la publicul bucureştean, care umple cluburile de profil. În Bucureşti, numărul comicilor de stand-up este din ce în ce mai mare. S-au înfiinţat trupe de acest gen, care-şi compun textele inspirându-se din viaţa de zi cu zi. Un microfon şi glume bune. De asta ai nevoie pentru a fi un stand-up comic de succes. Stand-up comedy îşi are rădăcinile în variate tradiţii americane de divertisment popular din secolul 19, de la vaudeville şi monologuri umoristice (Mark Twain a fost unul dintre maeştrii genului) până la clovneriile de circ. Majoritatea comicilor de la început erau priviţi doar ca “spunători de bancuri” care încălzeau publicul în deschiderea spectacolului sau distrau mulţimea în timpul pauzelor.

Un teatru neconvenţional

Stand-upul reprezintă tot ce e neconvenţional în teatru şi, în general, este mai puţin acceptat ca o formă de cultură clasică. Artiştii care spun glume într-o manieră informală, dialogând cu publicul, se numesc stand-up comici. De obicei, un comic şi un microfon sunt de ajuns. Se practică în cluburi, colegii, săli de teatru, aproape oriunde există un public doritor şi deschis pentru gen. Comicul redă o serie de poveşti amuzante într-un ritm rapid, glume scurte (bit-uri) şi one-liners (glume care au poanta în interiorul aceleiaşi fraze). Unii comici folosesc recuzită, muzică sau elemente de iluzionism în spectacolele lor.

Un microfon şi-o glumă bună

Amatorii şi actorii români încearcă să obţină succesul pe plaiurile noastre, împrumutând de la americani verva şi stilul.

De cele mai multe ori un comic este pe lângă interpret şi scriitor, publicist, performer, promotor, producător şi maşinist. Întreg show-ul îi aparţine. El nu are menirea doar de a distra publicul, ci trebuie să ţină piept eventualilor heckleri (comentator din