"Pentru aluat: 500 g făină, 2 ouă, 1 pachet de margarină, 1 linguriţă de bicarbonat, stins cu oţet, puţină sare. Pentru umplutură: 200 g nuci măcinate, 200 g zahăr, un borcan cu gem de caise. Pentru glazură: 3 linguri cacao, 3 linguri ulei, 200 g zahăr, 4 linguri apă clocotită." Aceasta este inegalabila Greta Garbo, aşa cum apare ea într-un mai vechi caiet de reţete, cu coperţi cartonate, cu pagini pătate de ulei şi de unt, pe care scrie simplu: "Prăjituri". De ce se numeşte aşa, habar n-am. Poate pentru că era o prăjitură "vedetă" (nucile se găseau greu, iar un gem bun de caise nu era decît cel făcut în casă!), printre alte dulciuri mai puţin pretenţioase, cum ar fi checurile sau cornuleţele cu rahat sau clasicele fursecuri cu stafide pe care le găseşti astăzi la toate cofetăriile şi nu le cumpără nimeni. O altă prăjitură domnească era Rigo, iar Albă ca Zăpada purta acest nume din cauza faptului că nu avea nici un strop de cacao. În privinţa prăjiturii Televizor, lucrurile erau ceva mai complexe: cele două foi "negre" şi cea albă, de la mijloc, te duceau cu gîndul la televizoarele alb-negru care existau pe vremea aceea. Prăjitura Fanta a fost inventată imediat după Revoluţie şi avea într-adevăr o glazură cu Fanta ("dar se poate folosi orice alt suc de culoare portocalie").

În general însă, prăjiturile căpătau numele doamnelor şi domnişoarelor de la care primeai reţeta. Astfel, tortul Viorica, checul Mara sau cornuleţele fragede Gina puteau fi găsite în alte caiete similare, sub alte nume, cum ar fi Ileana, Doina sau Corina. A boteza o prăjitură, în momentul în care îţi treceai reţeta în caiet, cu numele prietenei, colegei de serviciu sau al vecinei care te-a îmbiat să-i testezi talentele de gospodină era mai mult decît o convenţie, era o dovadă de respect. Astfel, femeile obişnuite - soţii şi mame care trăiau în comunism şi care pierdeau nopţile aşteptînd