Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Maria Ţiprigan: „De 18 ani nu am avut nicio zi de concediu“

Publicat in Adevarul, sâmbătă 31 ianuarie 2009 ·

A fost educatoare timp de 25 de ani şi i-au trecut prin mână sute de copii. Din 1990 conduce Sindicatul Învăţământului Preuniversitar şi îi reprezintă în instanţă pe dascăli Imediat după ce a terminat Institutul Pedagogic, Maria Ţiprigan s-a şi angajat ca educatoare la o grădiniţă din municipiul Botoşani. Şapte generaţii de copii au trecut prin mâinile sale. Mulţi dintre ei au ajuns acum în funcţii importante. „Acum sunt oameni importanţi în învăţământ, în medicină sau în armată. Am foşti elevi secretari de stat în Ministerul Apărării Naţionale sau în Ministerul de Interne”, spune Maria Ţiprigan. A început să lucreze ca educatore din 1977, devenind pentru un an director al Grădiniţei numărul 23. Timp de cinci ani a lucrat şi ca profesor suplinitor, iar mai apoi ca învăţător. Dragostea pentru cei mici a împins-o către grădiniţă, unde a avut grijă de cei mai mici dintre preşcolari. Maria Ţiprigan este acum lider sindical şi a deschis sute de procese în numele dascălilor. Nedecontarea navetei, neacordarea unor drepturi salariale sau a unor sporuri şi discriminările între diferite categorii de cadre didactice sunt doar câteva dintre motivele pentru care Maria Ţiprigan a chemat pe rând la bară Inspectoratul Şcolar, primăriile şi Ministerul Educaţiei. „Ne-am adresat de foarte multe ori instanţelor de judecată pentru rezolvarea problemelor membrilor noştri de sindicat şi am câştigat aproate toate procesele”, spune fosta educatoare. La începutul anului, Sindicatul Învăţământului Preuniversitar avea deja pe rol 450 de procese. „De mică am fost educată să iubesc oamenii. Dacă aveam o prăjitură sau o bomboană preferam să o dau celui de lângă mine şi eu rămâneam fără nimic. Iar acum, ca preşedinte al sindicatului, îmi sacrific şi sâmbetele şi duminicile pentru a sta de vorbă cu oamenii. De 18 ani nu am avut nicio zi de concediu”, spune femeia. Şi pentru că dragostea pentru

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Ciucă: Am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie/ Ciolacu: Am votat pentru stabilitate, echilibru şi echitate socială / Orban: Nu m-am votat pe mine - FOTO, VIDEO

News.ro acum 14 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat că a votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie şi a explicat că votul util merge către acel candidat ”care are onesitatea, decenţa şi pregătirea necesare să poată să gestioneze tot ceea ce ţine de

Ilie Bolojan a votat pentru un preşedinte responsabil

Mediafax acum 48 minute
Fostul primar al Oradiei şi actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, şi-a exercitat dreptul la vot duminică dimineaţă. La ieşirea de la urne, acesta a transmis un mesaj concentrat pe viitorul european al ţării.

Alegeri prezidențiale 2024. Prezența la vot la ora 10, mai mică decât în 2019 / Unde s-a votat cel mai mult

HotNews acum 15 minute
Până la ora 10.00 au votat la alegerile prezidențiale, în țară și în străinătate, aproape 1.3 milioane de oameni, potrivit datelor AEP. Prezența în țară la ora 10 în primul tur al alegerilor prezidențiale a fost 5.83%, față de 6.89% în 2019, potrivi

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1

Mediafax acum 38 minute
Pilotul echipei Red Bull, Max Verstappen, a cucerit al patrulea său titlu mondial, terminând duminică în faţa lui Lando Norris (McLaren) cursa de la Las Vegas. El a încheiat pe locul 5 în Marele Premiu câştigat de George Russell (Mercedes).

Ciucă: am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie, am votat util

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a votat duminică dimineaţă în cadrul alegerilor prezidenţiale. „Am votat pentru prosperitate securitate şi democraţie, am votat util”, a spus Ciucă la ieşirea de la urne.

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie

Ziare.com acum 2 ore
Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au confirmat forţele aeriene americane (USAF), conform The Guardian. „Sisteme aeriene mici fără pilot” au fost văzute între 20 şi 22 noiembrie peste RAF Lakenheat

Lucian BODE, la ieșirea de la vot: Am votat OMUL căruia îi se potriveşte cel mai bine HAINA prezidenţială

Gandul acum 2 ore
Printre primii lideri liberali care au votat deja se numără și secretearul genearl al PNl, Lucian Bode. Începând cu ora 07.00, acesta a declarat că a”votat omul căruia îi se potriveşte cel mai bine haina prezidenţială”. Bode a votat la Secția nr. 1,

Incident armat lângă ambasada Israelului din Iordania. Trei poliţişti au fost răniţi

Mediafax acum 2 ore
Un incident armat a avut loc lângă ambasada Israelului din Iordania. Surse iordaniene au anunţat duminică faptul că un bărbat înarmat a împuşcat trei poliţişti. Agresorul a fost şi el împuşcat.

Rusia interzice adopţia copiilor ruşi în ţările care permit tranziţia de gen. Motivul care stă la baza acestei legi

Ziare.com acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, 23 noiembrie, un proiect de lege care interzice adoptarea de copii ruşi de către cetăţeni ai ţărilor în care tranziţia de gen este legală, relatează AP. Liderul de la Kremlin a aprobat, de asemen

Vremea

București
acum

dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

dum.

1°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°