Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cartier pentru romi la marginea oraşului

Publicat in Adevarul, sâmbătă 31 ianuarie 2009 ·

Terenul de 10.000 de metri pătraţi a fost pus la dispoziţie de autorităţile locale. Lucrările la cartierul destinat exclusiv comunităţii de romi vor fi finanţate de Guvern şi ar trebui să înceapă în acest an. Un prim pas în acest sens a fost deja făcut. Autorităţile locale au pus la dispoziţia Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (ANL) o suprafaţă de teren de 10.000 de metri pătraţi, în apropierea Penitenciarului Botoşani, lângă groapa de gunoi a oraşului. „Intenţia noastră se face potrivit HG 1237/2008 în care se vorbeşte de un program-pilot intitulat Locuinţe sociale pentru comunităţile de romi. Ideea este să fim printre primii care pun la dispoziţie terenul”, a declarat viceprimarul Cătălin Alexa. Practic, acesta este unul dintre criteriile cele mai importante pentru obţinerea finanţării. „Regula cam asta e, primul sosit, primul servit. Am pus la dispoziţie terenul, avem solicitări pentru locuinţe sociale, sperăm să avem şi banii”, a completat Cătălin Alexa. Reprezentanţii etniei romilor s-au arătat încântaţi de iniţiativa municipalităţii. „Este o idee foarte bună, chiar dacă zona nu este una dintre cele mai bune. Dar hai să ne gândim: oamenii sunt săraci, ar avea ei posbilitatea să-şi construiască o casă prin forţe proprii?”, se întreabă Gheorghe Borcoi, preşedintele Partidei Romilor din Botoşani. Acesta a avut mai multe runde de discuţii cu reprezentanţii Primăriei Botoşani, tocmai în vederea soluţionării problemelor sociale ridicate de romi. „Din evidenţele existente la nivelul primăriei rezultă că numărul de familii de etnie romă care solicită repartizarea unei locuinţe sociale este de peste 300, iar includerea municipiului Botoşani în acest program poate rezolva parţial solicitările de locuinţe”, a mai spus viceprimarul Alexa. Potrivit proiectului, pe cei 10.000 de metri pătraţi pot fi construite 40 de locuinţe individuale sau 100 de unităţi de locuit col

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Funeriu, despre anunţul lui Antonescu privind suspendarea de la candidatura la prezidenţiale: Partidele care i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat au ales prost. Sper că nu vor încerca acum cu Ponta, am avea expuse moaştele "sfântului" USL”

News.ro acum 19 minute
Candidatul independent la Preşedinţie, Daniel Funeriu, consideră că partidele care „i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat” lui Crin Antonescu, liberalul care şi-a anunţat, sâmbătă seară, suspendarea de la candidatura la alegerile prezidenţiale,

UPDATE - Crin Antonescu: Mă suspend din calitatea mea de candidat comun al Coaliţiei la alegerile prezidenţiale din 2025/ Ce spun Nicuşor Dan, Daniel Funeriu şi USR

News.ro acum 19 minute
Crin Antonescu a afirmat că la acest moment consideră suspendată candidatura sa din partea Coaliţiei pentru alegerile prezidenţiale din 2025. Liberalul şi-a argumentat decizia spunând că, în primul rând, nu a fost încă stabilită nicio dată a alegeri

Cancelarul austriac Karl Nehammer anunță intempestiv că demisionează

HotNews acum 3 ore
Cancelarul conservator al Austriei, Karl Nehammer, a anunțat sâmbătă că se va retrage din funcția de cancelar și de președinte al partidului său „în următoarele câteva zile”, după încheierea negocierilor cu social-democrații pentru formarea următoru

Un corespondent de război rus a fost ucis de o dronă în estul Ucrainei, anunță Izvestia

HotNews acum o ora
Cotidianul rus Izvestia a anunțat sâmbătă că unul dintre reporterii săi a fost ucis de un atac cu dronă în apropierea orașului Donețk din estul Ucrainei, relatează Reuters. „Armata ucraineană a lansat un atac cu dronă asupra unei mașini civile care

Regizorul şi scenaristul Jeff Baena a murit la vârsta de 47 de ani

News.ro acum 5 ore
Regizorul şi scenaristul Jeff Baena a murit la domiciliul său din Los Angeles. El avea 47 de ani. Jeff Baena, cunoscut mai ales pentru filmele "Life after Beth" şi "The Little Hours", era căsătorit cu actriţa Aubrey Plaza. Cineastul a murit vineri l

Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, anunţă că va demisiona „în următoarele zile”

News.ro acum 2 ore
Cancelarul conservator al Austriei, Karl Nehammer, a anunţat sâmbătă că se va retrage din funcţia de cancelar şi de preşedinte al partidului său „în următoarele zile”, după ce a pus capăt negocierilor cu social-democraţii pentru formarea următorului

Păcura scursă în Marea Neagră a ajuns pe plajele din Crimeea. A fost instituită stare de urgenţă la Sevastopol

News.ro acum 6 ore
Pe plajele peninsulei Crimeea, anexată ilegal de Federaţia Rusă, au fost observate pete de păcură, care a ajuns în Marea Neagră în urma scufundării a două tancuri petroliere ruseşti. Aşa-numitul guvernator al Crimeei, Mihail Razvojaev, a anunţat că,

Un bărbat din Timișoara a murit imediat după ce a fost externat din spital, pe casa scării blocului în care locuia

Libertatea acum 10 ore
Un bărbat în vârstă de 75 de ani, care se întorcea acasă după ce a fost externat din spital, a murit pe casa scării blocului în care locuia, după ce i s-a făcut rău și a leșinat, relatează News.ro.

Moscova amenință Kievul cu represalii după lansarea de rachete ATACMS furnizate de SUA

HotNews acum 9 ore
Rusia a promis sâmbătă „represalii” Ucrainei, după ce aceasta a lansat cu o zi înainte rachete americane ATACMS, un tip de atac prezentat de Kremlin drept o linie roşie în conflict, potrivit AFP. „Aceste acţiuni ale regimului de la Kiev, care este s

Jurnalistul Maris Dascaliuc a murit. Pe 1 ianuarie împlinise 41 de ani

Libertatea acum 3 ore
Este doliu în presa din România. Jurnalistul Maris Dascaliuc a murit la două zile după ce împlinise vârsta de 41 de ani. Anunțul decesului fulgerător a fost făcut pe Facebook. Jurnalistul a activat de-a lungul carierei sale la publicații precum GSP,

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/4°
lun.

0°/6°
mar.

4°/8°
mie.

5°/12°
Iasi
acum

-2°
dum.

-2°/3°
lun.

-2°/7°
mar.

2°/9°
mie.

4°/14°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

5°/10°
mie.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-6°/-0°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/8°
mie.

2°/8°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/4°
lun.

2°/10°
mar.

5°/12°
mie.

6°/10°