● Pascal Quignard, Noaptea sexuală, traducere din limba franceză de Vlad Russo, Editura Humanitas Fiction, 2008.
"Sînt un scurtcircuitator - spunea undeva Pascal Quignard. Îmi place să pun laolaltă lucruri care se inflamează reciproc." Şi, iată, în acest eseu-album care a inflamat spiritele, în 2007, la apariţia sa în Franţa, Quignard pune alături cîteva "lucruri" - sexul, concepţia, maternitatea, angoasa, moartea - care se scurtcircuitează reciproc, pînă la anulare. Discipol al lui Lévinas şi Paul Ricœur, Pascal Quignard prospectează - într-o scriitură intensă şi straniu-personală - nu doar "sinele ca un altul", dar şi sinele mut, de dinainte de conştiinţă, de dinainte chiar de ideea de sine. Trecînd ceea ce psihanaliza a numit "scena originară" - fantasma copilului cu privire la raportul sexual care stă la baza concepţiei sale - prin mitologii, religii, istoria artei, scriitorul leagă necunoscutul originar de cel final.
Întunericul - fondul dominant în această carte neagră, luminată de imagini scandaloase şi de litere scrise cu alb - este partea umbrei străfulgerată de întrebări inutile, de aproximări imaginare, de proiecţii fantasmatice. Drumul spre această parte inconştientă a sinelui este însă unul personal şi dramatic, cele trei nopţi "ale lumii" fiind în primul rînd fantasmele unui scriitor pasionat de originile şi muzicalitatea limbajului: "Există trei nopţi. Înainte de naştere a fost noapte. E noaptea uterină. Odată născuţi, la capătul fiecărei zile e noaptea terestră. Picăm de somn în sînul ei. Aşa cum vîrtejul fascinaţiei ne soarbe, întunericul astral ne înghite, iar noi visăm în el. Şi, dacă de vorbit cu noi înşine vorbim prin noaptea din noi, lăuntrică, de atins ne atingem în noaptea din afară, cotidiană, ce ochilor noştri le pare venită din cer. În fine, după moarte, sufletul se descompune într-un al treilea fel de noapte. Noaptea care d
