Articolul foarte substanţial al dlui Dumitru Sandu ("Fenomenul comisiilor paralele în atestarea universitară", Dilema veche, nr. 258/2009) numea cu precizie cîteva din problemele fundamentale şi din metehnele izvorîte dintr-însele, pe cale de consecinţă, în sistemul concursurilor şi evaluărilor noastre universitare. Soluţiile pe care le propunea în încheiere, referitoare la transparentizarea şi simplificarea concursurilor, mi se par dintre cele mai recomandabile.

Mă îndoiesc însă că aplicarea unor asemenea măsuri se va întîmpla foarte repede, dacă se va întîmpla vreodată: nu (mai) am, personal, încredere nici în mecanismele de autoreglare ale învăţămîntului românesc (pentru că legislaţia lui e prea confuză ca să susţină sau măcar să permită aşa ceva), nici în iniţiativele pompieristice ale vreunui factor de decizie, nici în "dorinţa învăţămîntului însuşi" de a se ridica la standardele de excelenţă mondiale. Să fim serioşi: majoritatea democratic zdrobitoare a celor care "fac", astăzi, învăţămîntul superior românesc (studenţi, profesori, sindicalişti, ministeriabili şi legiuitori, deopotrivă) aspiră la cu totul altceva - diplome repede luate cu minim efort şi posturi ocupate aşijderea. Compatibilitatea europeană a programelor de studiu şi a diplomelor? A criteriilor de angajare şi/sau de promovare pe posturi? Zicem ca la ei şi facem ca la noi, poveste veche... Titluri, publicaţii, criterii de performanţă occidentale? Le "echivalăm" noi cumva, traducere ad-hoc a "aranjatului" strămoşesc. Dl Dumitru Sandu atrage atenţia asupra implicaţiilor dezbaterii româneşti referitoare la criteriile de evaluare a performanţei universitare. Într-adevăr, "cerinţa noilor criterii de atestare operează, minimal, cu trimiterile la publicaţii în reviste indexate în baze de date internaţionale (BDI)", ceea ce a generat în mediile academice autohtone o frenezie nu doar a înscrieri