Deunăzi, urcînd în taxi lîngă bunul meu amic şoferul P., acesta, înainte de a ambreia, mi-a întins o integramă gata rezolvată, rugîndu-mă să-i spun "ce poate fi pe hartă în trei litere?", din care avea două, "s" şi "t". Atît îi mai lipsea, o literă. "Păi, ce să fie? Est." Omul îşi dădu duios o palmă peste frunte. Momentul m-a curentat şi m-am dus glonţ acasă la acest articol al meu, din urmă cu 12 ani, pe care nu-l inclusesem în Exerciţiile de oarecare posteritate, volum la care lucrez cu un optimism imprudent:
Un fenomen buimăcitor care scapă guvernului şi opoziţiei, stîngii şi dreptei, celor cripto şi celor senini, editorialiştilor şi analiştilor, oamenilor de litere şi purtătorilor de cuvînt - cu deosebire acestora, fiindcă sînt atacate, poluate şi degradate tocmai literele şi cuvintele fărâ de a căror joacă limba şi mintea română nu pot fi concepute - este proliferarea integramelor, o formă malformată de cuvinte încrucişate, o blestemăţie a economiei (de piaţă) de inteligenţă şi spirit, lichidînd orice mister prin definiţiile cele mai elementare, înghesuite meschin în micile pătrăţele ale unor uriaşe grile, incapabile să formuleze vreo idee expresivă.
De la Piaţa Universităţii la Romană, de pe Griviţei la Gară, de la Gară la aeroport, pe kilometri, femei şi bărbaţi, vînzători de banane, cărţi, îngheţată, izmene, ziare, cartofi prăjiţi, chifle, flori şi floricele, populaţii de casieriţe la mari şi mici magazine, de recepţioneri şi taximetrişti, de bodyguarzi la case valutare, de reparatori de brichete şi pasageri în transportul comun stau cu creionul în mînă şi dezleagă toată ziua integrame. Cele mai importante ziare au în fiecare zi integrama lor. Cele mai amărîte, de asemenea. Reviste de umor sau de "science fiction" anunţă de pe prima pagină că au în interiorul lor 8-9 integrame. Există reviste de integrame poliţiste, sexuale, există Viaţa î
