» Artistul galatean Paul Buta a construit cu banii cu care voia sa isi cumpere un apartament in Galati un "muzeu viu", pentru a readuce in atentie traditiile folclorice din Lunca Prutului.
» In cei 53 de ani de comunism, folclorul autentic a fost eliminat prin "cultura gumarului" si suprematia bastii, devenite simbolice pentru locuitorii satelor galatene.
In satul Sivita, la aproximativ 15 kilometri de Galati, se afla o gospodarie traditionala, construita de "mesterul" Paul Buta, din banii proprii, pentru a ilustra traditiile folclorice din zona Covurluiului. Paul Buta este actor la Teatrul Muzical "Nae Leonard", dar este si un mare iubitor si interpret de folclor, fiind cunoscut si prin expozitiile sale de masti populare traditionale si in Italia, unde a participat de mai multe ori la Festivalul de la Venetia, dar si la Paris, Londra si Bruxelles. Pasiunea lui Paul Buta pentru traditiile folclorice din zona Covurluiului, pe punctul de a fi pierdute dupa 50 de ani de cooperativizare si inlocuire a folclorului autentic din satele galatene cu "cultura gumarilor", l-a determinat sa incerce pe cont propriu, fara sprijinul vreunei institutii, construirea acestei gospodarii traditionale. A cumparat o casa din satul Sivita si a amenajat-o dupa traditiile zonei si cu obiecte colectate din satele galatene.
Arhitectura simpla
"Muzeul" cuprinde gospodaria traditionala, construita dupa tipicul construirii locuintelor din Lunca Prutului, invelita cu stuf, cu cerdac, cu prispa de lut si cu cele doua camere, casa de locuit si bucataria. Fiecare incapare cuprinde inventarul adecvat, bucataria este dotata cu covetile din lemn, in care se framanta painea, tingirile, ceaunele sau tavile traditionale, in care se face mancarea, oalele de lut in care se pune laptele la prins pentru obtinerea traditionalului chisleagul, sararita din lemn, fundul