Dan Stanca se mişcă prin teritoriile bizarului, supranaturalului, fantasticului cu lejeritatea cu care oamenii obişnuiţi se plimbă pe trotuarul din faţa blocului.
Pentru romancierul „nouăzecist“, nicio întâmplare nu pare atât de ciudată încât să fie lăsată deoparte. Pavel Samsonov, protagonistul din „Noaptea lui Iuda“ (Editura Humanitas), e un ziarist între două vârste, sastisit de activitatea lui profesională pe frontul paginii de politică externă a unui cotidian central. „Vârât până în gât în puţul celibatului“, fără copii, rude apropiate, prieteni ori iubite, Pavel Samsonov este un singuratic excentric, cu „gustul sălbăticiei şi al zădărniciei“. Dacă munca la ziar îl deprimă şi îl scârbeşte în egală măsură, grenadele unor idei periculoase stau, aşteptând să explodeze, în mintea sa de o inteligenţă peste medie. Devorator al cărţilor lui René Guénon, el e un spirit mistic şi un fundamentalist religios, un fel de taliban dâmboviţean ascuns după limbajul de lemn al jurnalismului autohton. Adus în arestul poliţiei pentru propriul său act de terorism (plasarea unei grenade într-un WC public), Pavel Samsonov e obligat să dea o declaraţie în care să arate mobilul faptei şi condiţiile săvârşirii ei. Dar declaraţia din sordida secţie de poliţie se transformă, treptat, într-un manuscris, redactat febril, crescând în volum şi în intensitate. Explicaţia din spatele actului comis nu e una simplă, univocă şi uşor de redactat. Ea solicită, dimpotrivă, încadrări, contextualizări, filiaţii, cercuri tot mai largi de motivare, care ne proiectează, până la urmă, în cercul de foc şi nebunie al romanului. „Bă, nenorocitule, ce scrii aici? Ce-ţi cerem noi şi ce faci tu?“, îl întreabă, cu stupoare şi cu manierele din dotare, un plutonier grăsuţ, bucălat şi roz în obraji. Şi are dreptate: căci ei i-au pretins o banală declaraţie, iar el ţine să pună pe hârtie tot ce i s-a întâmplat şi