România a intrat într-o nouă criză de imagine din cauza imigranţilor români care comit infracţiuni în Italia. După ce şase români au violat, în urmă cu câteva zile, o italiancă de numai 21 de ani, conflictul româno-italian a fost reaprins. Ministrul italian pentru reforme a solicitat castrarea violatorilor, iar cel de Externe a cerut României să-şi ia infractorii din închisorile italiene. Cele mai recente agresiuni au anulat "ultimele eforturi de îmbunătăţire a imaginii României", în opinia Ramonei Bădescu, consilier special al primarului Romei.
"După o perioadă în care reuşisem să redresăm puţin lucrurile, a început să se vorbească, din nou, despre rasism şi frică. Toate aceste infracţiuni pentru care sunt acuzaţi românii coboară sub zero şi afectează imaginea noastră", a precizat Bădescu pentru Evz.ro.
În opinia acesteia, acum este important ca românii să nu plece capul acuzaţiilor colective şi injuriilor.
Ca reacţie la evenimentele din ultimele zile, din Italia, când şase români au fost arestaţi pentru că au violat o fată, "doar ca să se distreze", conform declaraţiilor unui arestat, Ramona Bădescu a mai precizat că aceşti indivizi trebuie dezaprobaţi şi de comunitatea românilor, astfel încât italienii să perceapă faptul că nu se asumă responsabilitatea acestor infractori, prin simpla apartenenţă la cetăţenia română.
"Este important să dezaprobăm aceste acte criminale şi să existe o strânsă colaborare la nivelul ministerelor de justiţie a celor două ţări", a precizat aceasta, indignata de fapta românilor.
Românii nevinovaţi, victimele falsei realităţi
În urma întâlnirii cu mai multe asociaţii de români din Italia, la începutul acestei săptămâni, Ramona Bădescu a constatat că sentimentul de frică a început să devină tot mai puternic în rândul comunităţii.
"O altă teamă este le