Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trafic de droguri la Cluj

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 1 februarie 2009 ·

Doi tineri au fost reţinuţi de poliţiştii de la crimă organizată în timp ce încheiau o tranzacţie cu haşiş.

Cei doi bărbaţi din comuna Borleşti, judeţul Neamţ, ambii de 28 de ani, au fost prinşi în cadrul unui flagrant organizat de DIICOT Cluj, Aceştia deţineau un pachet cu aproximativ trei kilograme de haşiş.

"Coletul conţinea cantitatea de 2,7 kilograme de haşiş şi era adus din Spania de Alexandru J., drogurile urmând a fi distribuite în judeţul Neamţ, în rândul tinerilor şi elevilor. Coletul era disimulat într-o geantă de voiaj, printre articole de îmbrăcăminte, şi a fost introdus în ţară pe la Arad, fiind folosit un mijloc de transport în comun. Valoarea drogurilor pe piaţa de profil a fost apreciată la aproximativ 40.000 de euro."

Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR)

La prinderea traficanţilor au colaborat poliţiştii nemţeni, Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj şi SIPI Neamţ, iar acţiunea din Cluj a fost realizată de poliţiştii băcăuani de la crimă organizată, sub coordonarea procurorilor DIICOT.

Suspecţii au fost reţinuţi cu propunearea de arestare preventivă, fiind acuzaţi de trafic cu droguri de mare risc.

În această săptămână, în Portul Agigea, a fost descoperită o cantitate impresionantă de cocaină ascunsă în containerul unui vas venit din Brazilia cu destinaţia Spania. Cele peste 12.000 de kilograme de droguri în stare pură valorează pe piaţa neagră peste 100 milioane de euro şi reprezintă cea mai mare captură de stupefiante care a fost făcută, în ultimii zece ani, în Europa.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen anunță un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii. „Pentru mine a fost sfâşietor să văd distrugerea şi devastarea"

Ziare.com acum 22 minute
Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene, a anunţat joi, 19 septembrie, la Wroclaw, ]n Polonia, un ajutor de 10 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru ţările din Europa Centrală, între care România, afectate de inundaţii, rel

Nicuşor Dan crede că, în cazul unui cutremur de şase sau şapte grade, planşeul de la Unirii ar rezista / Edilul arată că acesta este încadrat în categoria ”nesatisfăcător” din punctul de vedere al siguranţei, dar expertul nu spune că s-ar prăbuşi

News.ro acum 57 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că pasajul de la Unirii, pentru care Primăria Sectorului 4 propune realizarea în regim de urgenţă a unor lucrări de consolidare, este încadrat în categoria a patra din cinci în ceea ce priveşte sigu

BEC: Campania electorală pentru alegerile parlamentare începe în 1 noiembrie

Mediafax acum 53 minute
În şedinţa de joi, Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2024 (BEC) a adoptat o decizie privind unele măsuri pentru buna desfăşurare a campaniei electorale. „La alegerile parlamentare din acest an, camp

UPDATE - Planul roşu, activat în Mehedinţi în urma unui apel la 112 prin care se anunţă că mai mulţi copii au stări de rău şi simptome de toxiinfecţie alimentară/ 70 de copii cu vârste între 5 şi 14 ani şi doi adulţi au nevoie de asistenţă medicală

News.ro acum 5 ore
Autorităţile din judeţul Mehedinţi au activat, joi după-amiază, Planul roşu de intervenţie, în urma unui apel la 112 prin care se anunţa că mai mulţi copii, din diferite localităţi, au stări de rău şi simptome de toxiinfecţie alimentară. Un număr de

Nicolae Ciucă: Pentru evitarea altor tragedii cauzate de inundaţii, fac apel la autorităţile centrale şi la cele locale din judeţele dunărene să se pregătească pentru viitura care vine pe fluviu

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă că pentru evitarea altor tragedii cauzate de inundaţii, face apel la autorităţile centrale şi la cele locale din judeţele dunărene să se pregătească pentru viitura care vine pe fluviu. El arată că ministrul Me

Caz incredibil: fostul crainic al clubului Dinamo, reţinut sub acuzaţia că a agresat sexual un adolescent în bazinul de înot. El a fost demascat și de Justițiarul din Berceni

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 58 de ani a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti sub acuzaţia că, în urmă cu doi ani, a agresat sexual un băiat de 16 ani în timp ce înota într-un bazin din Sectorul 2 al Capitalei. Potrivit unor surse

Două convoaie militare, implicate într-un accident între Brăila și Galați. Camioanele ar aparține armatei franceze

Ziare.com acum 6 ore
Două convoaie militare au fost implicate joi după-amiază, 19 septembrie, într-un accident rutier produs pe DN 2B, în apropierea Podului Siret - Şendreni, judeţul Brăila, anunţă Centrul Infotrafic. În urma unei coliziuni faţă-spate, un şofer a fost r

Traian Băsescu, mesaj RO-ALERT pentru „viitură de incompetenţă la guvern”

HotNews acum 2 ore
Fostul președinte Traian Băsescu a afirmat joi, într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, că dacă sistemul de avertizare RO-ALERT ar fi funcționat în cazul inundațiilor catastrofale de la sfârșitul săptămânii trecute, atunci numărul victimelo

Negrescu: PSD este pregătit să aibă o altă abordare în această campanie electorală. Au fost greşeli nenumărate, unii au dat dovadă de aroganţă, au pierdut contactul cu cetăţenii / Marcel Ciolacu a căutat să înveţe mult din greşeli

News.ro acum 2 ore
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a declarat, joi, că PSD este pregătit să aibă o altă abordare în această campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale, el arâtând că au fost greşeli nenumărate, la alegerile anterioare, când unii au dat do

Un bărbat a intrat cu briceagul în mână în sediul Primăriei Curtea de Argeş şi a ameninţat personalul instituţiei

Adevarul acum o ora
Un tânăr din judeţul Argeş ce a intrat în sediul Primăriei Curtea de Argeş şi a început să ameninţe personalul din instituţie. Bărbatul fost reţinut de poliţişti.

Vremea

București
acum

16°
joi

15°/19°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/27°
dum.

16°/27°
Iasi
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

10°/24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
Constanta
acum

17°
joi

16°/21°
vin.

18°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

11°/18°
vin.

10°/22°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/24°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/26°