Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dr. Metaxa Enrico, orelistul de cinci stele

Publicat in Zi de zi - Mures, duminică 1 februarie 2009 ·

Prezent la cursul international de la Reghin, unde si-au dat întâlnire mai multi audiologi si orelisti, în calitate de organizator, Metaxa Enrico, medic primar orelist, a acceptat sa ne ofere câteva detalii legate de principalele teme abordate în cadrul evenimentului.

Reporter: De ce ati organizat cursurile tocmai la Reghin?

Metaxa Enrico: În primul rând pentru ca eu lucrez la Reghin, sunt seful compartimentului ORL de la Spitalul Municipiului Reghin. Sunt sustinut si de autoritatile locale pentru a face aceste întruniri stiintifice pentru ca ei înteleg importanta acestui lucru. De fapt anul acesta cu ajutorul administratiei locale, al primariei, a fost cumparat pentru sectia ORL cel mai complex sistem de testare si de investigare a auzului care exista astazi în lume. Putine centre din tara pot sa se mândreaca cu acest lucru, dar noi îl avem aici si ne permite sa testam auzul la pacientii de toate vârstele, în special îl vom folosi pentru testarea auzului la copiii nou-nascuti si la cei care nu pot sa dea un raspuns obiectiv.

Rep.: De unde sunt veniti cursantii?

M.E.: Cursantii sunt veniti din toata tara începând din judetul Iasi pâna în Botosani, sunt si din Arad si Mures.

Rep.: Ce puteti sa-mi spuneti despre invitatul special al evenimentului?

M.E.: Domnul Peter Reinhard reprezinta firma Auric din Germania, care este un centru medical de audiologie unde eu am facut o specializare. Acesta a binevoit sa vina în România sa ne demonstreze ce se face la ei, ne ajuta sa implementam modele lor de investigatii si modele lor de tratament protetic al pacientilor. Este un specialist redutabil, foarte dinamic, foarte interesant si noi o sa-l mai invitam la noi în tara si o sa încercam sa mai aducem si mai multi specialisti din mai multe localitati ale tarii pentru ca audiologia medicala abia cum începe, nu cea comerciala, sa-si ridice c

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sébastien Lecornu, desemnat din nou de Emmanuel Macron pentru funcția de PREMIER al Franței

Gandul acum 2 ore
Premierul demisionar Sébastien Lecornu, care declarase că misiunea sa “s-a încheiat”, a fost în cele din urmă desemnat din nou de președintele Republicii pentru funcția de prim ministru al Franței vineri seara. O numire pe care fostul ministru al Fo

Maria Corina Machado, laureata Nobelului pentru Pace, dedică premiul poporului venezuelean şi lui Donald Trump

HotNews acum 4 ore
Opozanta venezueleană Maria Corina Machado, câştigătoare vineri a Premiului Nobel pentru Pace, a dedicat distincţia poporului venezuelean şi preşedintelui american Donald Trump, pe al cărui sprijin a spus că ea contează în faţa preşedintelui venezue

Guvernul şi Autoritatea Electorală Permanentă, date în judecată pentru că nu au organizat alegeri pentru Primăria Capitalei

HotNews acum o ora
Guvernul şi Autoritatea Electorală Permanentă au fost date în judecată pentru că nu au organizat, în termenul legal de 90 de zile, alegeri pentru postul de primar general al Capitalei, rămas vacant după ce Nicuşor Dan a fost ales preşedinte. Potrivi

Bursa americană se prăbuşeşte după ce Trump a ameninţat cu tarife uriaşe pentru China

HotNews acum 3 ore
Bursa americană a scăzut puternic vineri, după ce preşedintele Donald Trump a ameninţat China cu tarife comerciale mult mai mari, acuzând Beijingul că devine „foarte ostil” prin restricţiile impuse asupra exporturilor de metale rare – resurse esenţi

Melania Trump anunță repatrierea din Rusia a unor copii ucraineni. „Președintele Putin și cu mine am menținut un canal de comunicare”

HotNews acum 5 ore
Prima doamnă a SUA, Melania Trump, a anunţat vineri că opt copii ucraineni care se aflau în Rusia s-au întors la familiile lor în ultimele 24 de ore, graţie unui „canal de comunicare” pe care l-a stabilit cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, potr

VIDEO Explozie masivă la o fabrică de explozibili militari din Tennessee, SUA. Mai mulți morți și dispăruți

HotNews acum 5 ore
O explozie puternică ce s-a produs vineri la o fabrică de explozibili militari din Tennessee (stat din sud-estul SUA) a provocat moartea mai multor persoane, în timp ce alte câteva sunt în prezent căutate, după cum au declarat oficialii locali, cita

Un miliard de euro în bancnote falsificate, capturat în portul Constanța. Ancheta a fost coordonată de Europol

HotNews acum 9 ore
Polițiștii și vameșii din portul Constanța au capturat 4,8 milioane de bancnote falsificate, cu valoare nominală de 960 de milioane de euro, în cadrul unei operațiuni internaționale, coordonată de către Europol. Bancnotele falsificate erau puse în 1

Un tânăr francez de 22 de ani, găsit mort în Valea Largă. Tânărul și-ar fi pus capăt zilelor

Adevarul acum 5 ore
Salvamontiștii din Prahova au intervenit, la solicitarea Poliției Comarnic, pentru a recupera trupul neînsuflețit al unui tânăr francez de 22 de ani, găsit într-o zonă greu accesibilă din Valea Largă. Potrivit informațiilor oficiale, acesta și-ar fi

Atenționare de călătorie în Italia! Va fi organizată o grevă a personalului aeroporturilor internaționale din Roma Fiumicino și Ciampino

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană asupra faptului că luni, 13 octombrie 2025, în intervalul orar 12:00-16.00, va fi organizată o grevă a

Întâlnirea convocată de Macron a fost un EȘEC. Marine Le Pen: „O întâlnire a negustorilor de covoare”

Gandul acum 3 ore
Președintele Franței Emmanuel Macron a convocat liderii partidelor politice, vineri 10 octombrie, la Palatul Elysee pentru o reuniune de criză, însă, potrivit stângii, întâlnirea nu ar fi dus la niciun rezultat, ci ar fi adâncit criza actuală, în aș

Vremea

București
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

11°/18°
lun.

11°/19°
mar.

10°/12°
Iasi
acum

11°
sâm.

9°/15°
dum.

11°/15°
lun.

7°/13°
mar.

8°/13°
Constanta
acum

13°
sâm.

12°/17°
dum.

11°/17°
lun.

13°/18°
mar.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/14°
lun.

8°/14°
mar.

6°/11°
Timisoara
acum

14°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/19°
lun.

9°/18°
mar.

10°/16°