De câţiva ani, marii artişti ai lumii au început să nu mai ocolească România, ceea ce înseamnă că am ajuns şi noi "la normalitate".
Relaţia între organizatori şi artişti prevede un "protocol" universal valabil: când negocierile s-au încheiat, se semnează contractul, urmat de un comunicat prin care organizatorul anunţă numele artistului, data concertului şi locul de desfăşurare. În toate ţările civilizate, site-urile de specialitate se "încarcă" cu spectacole, pe măsură ce se semnează contractele. Astfel, totul e precis, sigur, nu există dubii, nu se fac speculaţii.
Mai mult, ţările în care festivalurile au ajuns tradiţie îşi "permit" să vândă biletele "în orb". De exemplu, la faimosul Glastonburry, anul trecut s-au pus în vânzare 137.500 de bilete pentru evenimentul ce va avea loc în ultimul wee-kend din iunie 2009, fără să se ştie cine va cânta atunci. Rezultatul? Până acum s-au vândut peste 134.000 de bilete (!) şi se estimează că în februarie festivalul va fi sold-out.
Chiar dacă ziariştii britanici l-au asaltat cu întrebări pe Michael Eavis, organizatorul festivalului, tot ce au aflat este că "vor fi patru headlineri, doi din UK şi doi din SUA", care vor fi anunţaţi... la sfârşitul lui aprilie! La noi însă e o nebunie: toţi îşi dau cu părerea, se încropesc articole în care artiştii confirmaţi sunt "amestecaţi" cu cei din "bursa zvonurilor", se anunţă concerte care nu au loc, bloggerii se întrec în pronosticuri, se fac petiţii online pentru AC/DC şi U2 etc.
De câţiva ani, marii artişti ai lumii au început să nu mai ocolească România, ceea ce înseamnă că am ajuns şi noi "la normalitate".
Relaţia între organizatori şi artişti prevede un "protocol" universal valabil: când negocierile s-au încheiat, se semnează contractul, urmat de un comunicat prin care organizatorul anunţă numele art
