Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sindicalistii din invatamant, la discutii cu premierul

Publicat in Buna Ziua Iasi, luni 2 februarie 2009 ·

Ministrul Educatiei Ecaterina Andronescu Astazi, federatiile nationale din invatamant participa la discutii cu premierul Emil Boc si cu ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, privind majorarile salariale pe care le vor primi profesorii, atat din invatamantul preuniversitar, cat si cel universitar.

Sindicalistii din invatamantul universitar sunt de acord cu o reforma bazata pe criterii de performanta. In urma sedintei de Guvern de joi, 29 ianuarie, profesorii vor primi, incepand cu 1 aprilie 2009, o majorare cu 3 la suta, respectiv cu 5 la suta de la 1 octombrie. In acelasi timp, sindicalistii sunt multumiti de faptul ca bugetului Educatiei pe 2009, i-au fost alocate 6 procente din Produsul Intern Brut (PIB). Liderii federatiilor sindicale din invatamant vor purta discutii cu ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, si in privinta modului in care se vor majora salariile profesorilor, in baza Legii nr. 221 in decursul anului 2009. "Vom purta discutii cu ministrul Andronescu cu privire la modul in care se vor majora salariile profesorilor universitari in decursul anului 2009. Tin sa precizez, pentru a se sti clar, ca vorbim de o majorare cu 28 la suta in baza Legii nr. 221, pentru a nu se invrajbi societatea la adresa profesorilor, nu cum se vehiculeaza gresit ca ar fi vorba de 50 la suta. Bugetul Educatiei are alocat 6 la suta din PIB respectiv 5,2 la suta din bani proveniti din bugetul de stat, 0,2 din fonduri europene si 0,5 la suta din fondurile proprii ale universitatilor. De luni (astazi - n. r.) federatiile sindicale din invatamant incep discutiile cu Ministerul Educatiei cu privire la majorarile salariale. Suntem de acord cu reforma in invatamant si ca salariile sa fie acordate in functie de performante", a declarat Stefan Grigoras, liderul de sindicat al salariatilor de la Universitatea Tehnica Gheorghe Asachi din Iasi.

Ministrul

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 2 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 3 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Un recrut a împuşcat mortal doi instructori militari în Ucraina

HotNews acum 10 minute
Un cadet al armatei ucrainene a deschis focul cu o armă automată în timpul unui exercițiu de instrucție desfășurat pe 16 iulie, în regiunea Cernihiv, și a ucis doi instructori militari, relatează Ukrainska Pravda, citând surse din poliție și din rân

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum 31 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Elena Udrea, despre Florian Coldea: „Ce faci altora, ți se întoarce ție” / „Vine rândul ca fiecare să plătească”

Gandul acum o ora
Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, a fost întrebată joi, la ieșirea din Penitenciarul Târgșor, dacă a aflat de problemele penale ale lui Florian Coldea. Aceasta a replicat că știe tot și că „vine rândul ca fiecare să plătească”. „Să ştiţi c

Poșta Română lansează un nou SERVICIU pentru clienții săi. Ce vor putea face românii, la orice oficiu poștal

Gandul acum o ora
Compania Națională „Poșta Română” a anunțat, joi, lansarea unui nou serviciu financiar pentru clienții săi. Acesta le permite atât persoanelor fizice, cât și celor juridice să depună numerar direct pe cardurile bancare, indiferent de emitent. Servic

Tenis: Sorana Cîrstea şi Irina Begu sunt în sferturi la Iaşi Open

News.ro acum 32 minute
Jucătoarele Sorana Cîrstea şi Irina Begu s-au calificat joi în sferturile de finală ale turneului WTA 250 Iaşi Open. Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 53 WTA) s-a impus în două seturi în faţa jucătoarei franceze Varvara Gracheva (24 de ani, locul 106

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum 2 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

Primele declaraţii ale Elenei Udrea la eliberarea din penitenciar: „Îi mulţumesc fetiţei mele că a venit aici de 150 de ori”

Adevarul acum o ora
Elena Udrea a părăsit joi Penitenciarul Târgşor, după trei ani petrecuţi în spatele gratiilor în urma condamnării primite în dosarul „Gala Bute”.

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/29°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

27°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°