Economia Statelor Unite pare predispusa sa isi continue evolutia descendenta in prima parte a anului, dupa ce a incheiat ultimul trimestru al lui 2008 cu cel mai slab rezultat de dupa 1982, pe fondul contractarii consumului si implicit a activitatii companiilor, scrie Bloomberg.
Contractarea economiei in trimestrul al patrulea al anului trecut a depasit estimarile specialistilor, care se asteptau ca declinul anual al economiei sa depaseasca 3,8%.
Crearea de stocuri a atenuat caderea celei mai mari economii din lume. Potrivit declaratiilor Departamentului de Comert, daca s-ar exclude aceste stocuri, economia s-a contractat cu aproximativ 5,1%.
Disponibilizarile anuntate in aceasta luna de catre companii precum Starbucks, Pep Boys - Manny, Moe & Jack sau Eastman Kodak sugereaza ca prima jumatate a lui 2009 nu se arata promitatoare, potrivit economistilor. Administratia Obama a facut apel la aceste cifre pentru a "forta mana" Congresului, astfel incat acestia sa adopte pachetul financiar de peste 800 mld. dolari care sa stopeze declinul economiei.
"Recesiunea s-a instaurat si nu pare ca vrea sa plece prea curand, astfel, ne-am putea considera norocosi daca pana la sfarsitul anului am putea sa anuntam o crestere economica egala cu zero", a declarat Kenneth Rogoff, profesor de economie la Universitatea Harvard, prezent la Forumul International de la Davos in Elvetia. Cresterea economica "se va mentine pentru o lunga perioada de timp la un nivel modest".
"Aceasta situatie este una dezastruoasa pentru americani", a marturisit Barack Obama la Casa Alba. "Ei au nevoie de noi, iar noi trebuie sa aprobam Planul de Investitii pentru revenirea SUA in cursa pentru hegemonia mondiala", plan menit sa salveze peste 3 milioane de slujbe. Strategii Camerei Reprezentantilor au aprobat in 28 ianuarie planul ce se asteapta sa stimuleze economia, iar saptamana