După primul război mondial, Micul Paris, aşa cum era supranumit Bucureştiul, avea o dulceaţă a plăcerilor.
Erau celebre restaurantele, bodegile, berăriile, localurile pentru toate gusturile şi toate buzunarele. Acea vreme, în care bucuria era activată şi de sfârşitul războiului, îi făcea pe români să benchetuiască cu plăcere, să cânte şi să se bucure, aşa cum astăzi ei nu mai ştiu.
În aceşti ani au apărut marii cântăreţi emblemă: Maria Tănase, Ioana Radu, Grigoraş Dinicu, Jean Moscopol. Suntem în Balcani. Balcanicii au orientalul lor, ştiinţa lor de a se bucura, plăcerile culinare, puterea lor de a asculta cântăreţii de local. Despre acest timp vorbea criticul muzical George Sbârcea: "Bucureşti, oraş al cântecului sub ceruri largi de vară… Bucureşti a dăruit, prin compozitorii şi interpreţii săi, melodii în care se răsfrânge un ciob din sufletul nostru, al tuturor. Bucurie şi îngândurare, amieze şi nopţi laolaltă, cântecele Bucureştilor de odinioară reflectă totul, cu candoarea simplităţii. Toate răsunau pretutindeni, înviau din pâlnia patefoanelor, se înălţau spre bolta teatrelor de revistă şi făceau bucuria tineretului epocii".
RITORNELĂ. În anii despre care vorbeşte George Sbârcea, datorită interesului, a bucuriei, a dorinţei publicului au apărut compozitorii Ionel Fernic, Vasile Vasilache şi marele Ion Vasilescu. Melodiile lor erau fredonate de toate vârstele cu mare încântare. Îndrăznesc să spun că aceste refrene nu au îmbătrânit: "Iubesc femeia", pe care o cânta Cristian Vasile, sau "Sub balcon eu ţi-am cântat o serenadă", Titi Botez, sau "Dă-mi guriţa s-o sărut", Jean Moscopol.
Jean Moscopol… un cântăreţ din perioada interbelică, un poliinstrumentist. Cânta cu mare uşurinţă la nenumărate instrumente. Un poliglot. Vorbea fluid greaca (limba bunicilor), engleza, germana, italiana şi franceza.
@N_P