Aura Arsene, actriţa din spotul „Şmecherii”, este în proces cu McCann şi Nestle. Redifuzarea unui spot a adus în faţa instanţei pe una din cele mai mari agenţii de publicitate (McCann) şi un advertiser puternic (Nestle). În luna martie a anului trecut, Aura Arsene deschidea acţiune judecătorească la Tribunalul Bucureşti împotriva companiilor McCann-Erickson şi Nestle pentru că au redifuzat fără acordul ei, spotul „Şmecherii”, în care ea juca rolul mamei bebeluşilor.
Chemate în garanţie sunt firmele Tandem Film, cea care a produs reclama, şi Zenith Media, agenţia de media. Conform informaţiilor din dosar Arsene cere despăgubiri de 100.000 de euro celor două companii - „ca urmare a folosirii imaginii mele, a vocii mele şi a interpretării mele în cadrul reclamei pentru produsele Nestle, fără drept, cu toate consecinţele care s-au produs ca urmare a acesteia”.
Spot redifuzat fără acordul actriţei
În anul 2006, tot în luna martie, Arsene a încheiat un contract de angajare ca actor cu Tandem Film, prin care a cedat timp de un an, dreptul asupra imaginii sale, pentru rolul „Mama”. Ea precizează în dosar că, la un an după terminarea contractului, adică în 2007, reclama a fost redifuzată pe mai multe posturi TV de aproape 611 ori. Spotul a fost întrerupt după prima notificare trimisă de Arsene firmei de producţie, în februarie 2008.
„Nici până în prezent, cu excepţia întâlnirii care s-a desfăşurat ca urmare a notificării pe care am înaintat-o nu am avut parte de niciun răspuns”, este declaraţia Aurei Arsene consemnată în dosarul aflat pe rol. În plus, ea susţine că nu a fost sunată pentru a i se cere acordul redifuzării, potrivit aceluiaşi dosar.
Conform documentelor, rolul pentru apariţia în spotul „Şmecherii” i-a adus actriţei un onorariu de 300 de euro. Pentru toţi actorii onorariul total a fost de 97