Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Box Club Adan se muta intr-o sala noua

Publicat in Ziua Constanta, luni 2 februarie 2009 ·

Duminică a fost inaugurată prima sală privată de box din Constanţa. La festivitatea de deschidere au participat cei mai buni sportivi de la secţia de copii şi juniori a Box Club Adan Constanţa, care îşi vor desfăşura şi ei activitatea în această sală. Aurel Simionescu, maestru emerit al sportului şi antrenorul tinerilor pugilişti de la Adan, va efectua pregătire fizică şi iniţiere în box pentru cei doritori. Pânâ la inaugurarea acestei săli, antrenamentele se desfăşurau în incinta Grupului Şcolar Cooperatist. Sala este situată în cartierul Tomis III, lângă Direcţia Vamală, la etajul 2 al Centrului Piti's. Înfiinţat în urmă cu trei ani, clubul de box Adan Constanţa a strâns deja şapte medalii la competiţiile naţionale, iar marea ambiţie a tinerei grupări este participarea la Jocurile Olimpice din 2012 de la Londra, prin Irinel Orăscu, component al lotului naţional de tineret. Duminică a fost inaugurată prima sală privată de box din Constanţa. La festivitatea de deschidere au participat cei mai buni sportivi de la secţia de copii şi juniori a Box Club Adan Constanţa, care îşi vor desfăşura şi ei activitatea în această sală. Aurel Simionescu, maestru emerit al sportului şi antrenorul tinerilor pugilişti de la Adan, va efectua pregătire fizică şi iniţiere în box pentru cei doritori. Pânâ la inaugurarea acestei săli, antrenamentele se desfăşurau în incinta Grupului Şcolar Cooperatist. Sala este situată în cartierul Tomis III, lângă Direcţia Vamală, la etajul 2 al Centrului Piti's. Înfiinţat în urmă cu trei ani, clubul de box Adan Constanţa a strâns deja şapte medalii la competiţiile naţionale, iar marea ambiţie a tinerei grupări este participarea la Jocurile Olimpice din 2012 de la Londra, prin Irinel Orăscu, component al lotului naţional de tineret.

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Gheorghe Adrian Tomşa intenţionează să preia Telekom Romania Mobile Communications SA, iar o serie de active vor fi preluate de Digi România

News.ro acum 17 minute
Consiliul Concurenţei anunţă că analizează tranzacţia prin care Gheorghe Adrian Tomşa intenţionează să preia Telekom Romania Mobile Communications SA, mai puţin o serie de active care vor fi preluate de Digi România SA. ”Consiliul Concurenţei analiz

George Simion, la Parchet: Am venit pentru a-mi cere telefonul înapoi şi pentru a mă scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra noastră / Am informaţii că mă vor ridica şi alte structuri, de exemplu DNA

News.ro acum 2 ore
Liderul AUR George Simion a venit, joi, la Parchetul general, el afirmând că a venit pentru a-şi cere telefonul înapoi şi pentru a se scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra partidului. Simion a precizat că are

Turiștii pot să stea liniștiți: Apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere. „Vreau să delimitez disconfortul de pericol”

Ziare.com acum o ora
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a afirmat, joi, 20 iunie, la Tulcea, că apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere. El a făcut această declaraţie în contextul în care, miercuri, au fost discuţii despre o posibilă poluare în apropierea plajei din

Şedinţa CSAT a început: sistemul PATRIOT şi candidatura lui Iohannis la şefia NATO, pe ordinea de zi

Mediafax acum o ora
Şedinţa CSAT a început, reiese din imaginile transmise de Administraţia Prezidenţială. Sunt prezenţi, printre alţii, premierul Marcel Ciolacu, miniştrii Economiei şi Justiţiei, Radu Oprea şi Alina Gorghiu, precum şi şefi ai serviciilor de informaţii

Şeful IPJ Alba, afacerişti şi mai mulţi poliţişti, inclusiv de la DGA, urmăriţi penal

Mediafax acum o ora
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Alba-Iulia au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii Florin Constantin Dogaru, comisar-şef de poliţie şi şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean

Solstițiul de vară 20 iunie 2024. Tradiţii şi superstiţiii

Ziua Constanta acum 5 ore
La 20 iunie, ora 23 h 51 m, are loc Solstiţiul de vară, moment în care longitudinea astronomică a Soarelui este de 90 grade, acesta aflându-se la 23°27' distanţa unghiulară nord faţă de ecuatorul ceresc, el descriind mişcarea diurnă pe un cerc paral

István Kovács arbitrează joi primul meci la Euro 2024

Mediafax acum 3 ore
Din brigadă vor mai face parte: Espen Eskas (Norvegia) – al patrulea oficial, Pol van Boekel (Ţările de Jos) – arbitru VAR, Rob Dieperink (Ţările de Jos) şi Marco Fritz (Germania) – asistenţi VAR. Partida este programată joi, de la ora 16:00, pe Mun

România, locul 47 în clasamentul FIFA. Tricolorii au coborât un loc

News.ro acum 55 minute
Naţionala de fotbal a României a coborât o poziţie şi se află pe locul 47 în clasamentul FIFA dat publicităţii joi. Argentina, campioana mondială, continuă să conducă în ierarhie. România are 1462.35 puncte. Adversarii tricolorilor în Grupa E de la

Polonezul Szymon Marciniak arbitrează meciul Belgia - România, de la Euro-2024

News.ro acum o ora
Arbitrul polonez Szymon Marciniak va conduce la centru meciul Belgia - România, care se va disputa, sâmbătă, de la ora 22.00, în grupa E de la Euro-2024. Marciniak va fi ajutat la cele două linii de Tomasz Listkiewicz şi Adam Kupsik, iar rezervă va

Restricţii de trafic din cauza caniculei pe drumurile din 15 judeţe

News.ro acum 6 ore
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă restricţii de trafic joi, în intervalul 10.00 - 20.00, pentur autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe toate sectoarele de drumuri naţionale, drum

Vremea

București
acum

35°
joi

23°/37°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/28°
Constanta
acum

35°
joi

21°/35°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

30°
joi

19°/30°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

33°
joi

22°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/38°
dum.

20°/33°