Momârla este „personajul“ secret al afacerii de la Ciorogârla. Probabil că acum deja vreun gradat sau ofiţeraş sau unul foarte îngalonat cu stele pe umeri, cu burtoiul supradimensionat peste curea, notează numele şi îi caută în bazele de date coordonatele: cazier, adresă, anul şi data naşterii, amprente. Momârla este o stare de spirit şi nu o persoană fizică. Un amestec de incompetenţă, de neruşinare, de haos şi corupţie joasă, de neglijenţă şi brambureală. Ce s-a întâmplat la acel depozit ascuns în pădure pare un scenariu de film prost, un roman de duzină şi nu adevărul-adevărat. Câteva zeci de pistoale automate, plus altele, inclusiv o mitralieră, au fost furate. Aşa, pur şi simplu! Să vezi, să auzi şi să nu crezi! Ministrul apărării a ieşit în public într-o situaţie atât de comică şi a făcut singurul lucru care putea fi făcut: a demis de sus până jos pe toată lumea, inclusiv trei generali. Ministrul a înţeles că peştele de la cap se împute şi că răspunderile pentru haosul şi starea din armata sunt în stratosferă, şi nu la firul ierbii, la nivelul unor plutonieri şi caporali. Sigur, nu a dat cine ştie ce informaţii presei, dar mass-media au aflat înaintea organelor de anchetă multe în această afacere, aşa că ministrul poate să fie mai secretos. Dacă exista „secret“ în armată, nu se ajungea ca un depozit de armament să fie devalizat ca un chioşc din piaţă. Nu există nici un secret, din nefericire. Pe acolo e vraişte. Mă gândesc ce impresie strălucită a făcut incidentul la comandamentul NATO, în rândurile partenerilor noştri externi. Ce garanţii prezintă România, după „Ciorogârla“? Când se destrăma URSS, după 1989, puteai să cumperi pe sub mână, de pe piaţa neagră, de la Armata Roşie, tot ce-ţi trecea prin cap, de la uniforme la pistoale automate AKM, de la elicoptere la tancuri şi rachete. Făceai comandă şi se găsea un general sau un colonel dispus să îţi livreze m