Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Directorul care a batut un elev pina l-a bagat in spital si-a pierdut functia

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 2 februarie 2009 ·

Constantin Secu, director la Scoala din comuna Victoria, a "disciplinat" cu o palma un elev, care a fost transportat apoi la Spitalul de Copii din Iasi. Un director de scoala a lovit un copil atit de tare, incit acesta a ajuns la spital. Totul s-a intimplat luni, la scoala din comuna Victoria. Elevul Alexandru Henea, de clasa a cincea, a fost "disciplinat" de directorul Constantin Secu pentru ca facea galagie impreuna cu alti elevi, in pauza, pe holul scolii. Desi palmele au fost impartite de director atit lui Alexandru, cit si unui alt coleg de al sau, Alexandru a ajuns cu capul de un colt al geamului. Baiatul a necesitat sa fie transportat la dispensarul din comuna singerind, cu o lovitura zdravana la cap in zona urechii, fiind apoi consultat si de medicii de la Spitalul de Copii "Sfinta Maria" din Iasi. "A fost o intimplare neplacuta pentru noi, dar speram ca problema s-a terminat astazi cind a fost schimbata si conducerea scolii", a confirmat cele intimplate primarul comunei Victoria, Daniel Cretu. Intr-adevar, in urma corectiei aplicate elevului, Constantin Secu si-a pierdut functia de conducere. "Inspectoratul Scolar Judetean a demarat o ancheta la SAM Victoria, in urma careia directorul Constantin Secu a fost eliberat din functie. El si-a depus demisia. In locul sau, a preluat functia de director al scolii profesoara de istorie Liliana Aborsei", a precizat purtatorul de cuvint al Inspectoratului Scolar Judetean, Sabina Manea. Fostul director si-a reluat munca la catedra de limba si literatura romana. "Eu am fost coordonator de locatie la Icuseni si am aflat ce s-a intimplat la Victoria citeva zile mai tirziu. Intr-adevar, de astazi (nr. ieri) am preluat functia de director numita prin delegatie de Inspectoratul Scolar. Nu stiu deocamdata daca fostul director va fi pasibil si de alte sanctiuni", a precizat Liliana Aborsei, actuala directoare a Scolii de Arte si

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia USR

Ziua Constanta acum 4 ore
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, a declarat duminică, într-un mesaj postat pe Facebook, că a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia Uniunii Salvaţi România (USR). În mesajul adresat cetăţenilor din Câmpulung, Lasconi afirm

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 5 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum o ora
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 34 minute
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Euro 2024: Ţările de Jos, scor 2-1 cu Polonia

News.ro acum o ora
Echipa naţională a Ţărilor de Jos a învins duminică, la Hamburg, scor 2-1, echipa naţională a Poloniei, într-un meci din grupa D a turneului final Euro 2024. Cu Lewandowski şi Milik pe bancă, polonezii au reuşit să deschidă scorul în minutul 16 al p

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 4 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Violențe la Euro 2024. Poliția din Germania a evitat un măcel. Zeci de italieni înarmaţi, arestaţi înainte de a-i ataca pe fanii albanezi la Dortmund

Adevarul acum 28 minute
Aproximativ cincizeci de suporteri italieni au fost arestaţi, sâmbătă, 15 iunie 2024 înaintea meciului selecţionatei ţării lor împotriva Albaniei (2-1), de la EURO 2024, disputat la Dortmund.

Un copil de 14 ani a sărit în apă ca să își SALVEZE cel mai bun prieten de la încec, deși avea mâna în ghips. Care a fost deznodământul gestului său

Gandul acum o ora
Trei prieteni din Sibiu au ieșit să se joace cu un vaporaș cu motor, în acest wekeend, pe malul unui lac din Sibiu. La un moment dat, însă, au pierdut controlul jucăriei, iar unul dintre ei s-a dus să o recupereze și a fost la un pas să se înece. Un

Declarația pentru pacea în Ucraina, semnată de 80 din 93 de ţări la summitul din Elveţia. Ce națiuni au refuzat

Adevarul acum o ora
Declaraţia finală de la summitul din Elveţia privind pacea în Ucraina a fost aprobată doar de 80 din cele 93 de state participante, potrivit unei liste publicate duminică de gazdele elveţiene, citată de dpa, potrivit Agerpres.

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/30°
lun.

20°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

27°
dum.

13°/27°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/32°
Constanta
acum

29°
dum.

18°/29°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/30°
Timisoara
acum

29°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°