Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Academicianul Virgiliu Constantinescu a incetat din viata

Publicat in HotNews, luni 2 februarie 2009 ·

Academicianul Virgiliu Constantinescu a încetat din viaţă în dimineaţa zilei de 31 ianuarie, a anunţat familia, potrivit agentiei AmosNews.

Corpul neînsufleţit va fi depus în Aula Universităţii Politehnice Bucureşti, luni, 2 februarie şi la Academia Română, marţi, 3 februarie, de unde va porni cortegiul funerar pentru înhumare la Cimitirul Belu. Slujba de înmormântare va avea loc marţi, 3 februarie, la ora 14:00, la Capela Centrală a Cimitirului Belu.

Printr-un comunicat transmis redactiei HotNews.ro, Asociatia Aeronautica si Astronautica a Romaniei, a carui Membru de Onoare a fost distinsul academician, transmite condoleante familiei si tuturor celor care l-au cunoscut, prieteni, colegi si studenti.

Virgiliu Niculae G. Constantinescu s-a născut pe 27 martie 1931, în Bucureşti. A fost inginer şi membru titular al Academiei Române din anul 1991, iar mai apoi din anul 1994 şi până în 1997 a fost preşedintele Academiei Române.

În anul 2008, preşedintele Traian Băsescu l-a decorat cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Mare Ofiţer.

Acad.Virgiliu N. Constantinescu a fost şi profesor la Universitatea Politehnică Bucureşti, precum şi ambasador al României în Belgia.

Studii

În anul 1948 îşi încheie studiile liceale şi, după bacalauret, se înscrie la Institutul Politehnic din Bucureşti, Facultatea de Mecanică pe care o absolvă în anul 1952, obţinînd diploma de inginer mecanic de aviaţie. În intervalul 1953-1955 îşi pregăteşte şi susţine teza de doctorat intitulată ,,Contribuţii la teoria lubrificaţiei cu gaze" în domeniul Mecanica fluidelor şi aerodinamică, la Institutul de Mecanică Aplicată al Academiei Române, sub îndrumarea prof. Elie Carafoli. În anul 1974 primeşte titlul o­norific de Doctor Docent în Ştiinţe acordat de catre Institutul Politehnic din Bucureşti şi de catre Ministerul Învăţămîntului.

Activitat

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 2 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum o ora
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum o ora
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 4 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 10 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Licitații - 26 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
S. CARFIL S.A., cu sediul în Braşov, organizează în data de 03.12.2024, ora 12.00, licitaţie deschisa cu strigare, după regula licitaţiei competitive, la un preţ în urcare pentru vanzarea Grupului de active „Secţia CARBURATOR”. Detalii www.carfil.ro

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 10 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

Procurorul special Jack Smith renunţă la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump înainte de învestirea preşedintelui ales

News.ro acum 2 ore
Procurorii au renunţat luni la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump, două dosare judiciare separate, înclinându-se în faţa realităţii că acestea nu vor fi finalizate sau nu vor continua înainte ca Trump să revină la Casa Albă

Şeful Comitetului Militar al NATO le cere companiilor din statele aliate să se pregătească pentru un „scenariu de război”

Ziare.com acum 3 ore
Un oficial militar de rang înalt al NATO a îndemnat luni, 25 noiembrie, companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război și să își ajusteze liniile de producție și distribuție în consecință, pentru a fi mai puțin vulnerabile la șantajul unor

Vremea

București
acum

mar.

2°/7°
mie.

3°/6°
joi

5°/10°
vin.

5°/10°
Iasi
acum

-1°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

2°/7°
Constanta
acum

-2°
mar.

-2°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
vin.

7°/12°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/7°
mie.

4°/6°
joi

3°/8°
vin.

4°/5°
Timisoara
acum

mar.

3°/8°
mie.

3°/8°
joi

6°/12°
vin.

4°/8°