Ştiind din experienţele anterioare câtă deschidere au către cei care i-au ales, cotidianul nostru face publice programul şi reperele de contact ale deputaţilor şi senatorilor de Constanţa
De aproape trei luni sunt parlamentari „acreditaţi", dar, din motive mai mult sau mai puţin obiective, legătura cu cei care i-au propulsat în Legislativ a fost neglijată.
Ca urmare a rezultatelor înregistrate în colegiile din cadrul Circumscripţiei electorale nr. 14 Constanţa, la alegerile parlamentare din noiembrie 2008, judeţul nostru este reprezentat în Parlament de 12 deputaţi şi patru senatori. După cum au promis în campanie, toţi ar trebui să nu uite cine i-a propulsat şi pe cine trebuie să reprezinte acolo. Pentru asta, deputat sau senator, ar trebui să colinde colegiul în lung şi-n lat, să discute cu primarii, dar mai ales cu oamenii, pentru a identifica problemele şi a stabili priorităţile fiecărei comunităţi. Conform prevederilor legale, toţi parlamentarii sunt obligaţi să-şi amenajeze birouri, unde să aibă, săptămânal, program de audienţe. Unii aleşi din Legislativ sunt la al doilea mandat de parlamentar - Alexandru Mazăre (PSD), Puiu Haşotti (PNL), Gheorghe Dragomir (PNL), Eduard Martin (PSD), Manuela Mitrea (PSD) -, însă alegerea lor într-un anumit colegiu sau, cum este cazul Manuelei Mitrea, într-o altă circumscripţie electorală le impune amenajarea în alte spaţii a birourilor parlamentare. Timp a fost suficient pentru amenajarea lor, iar unii parlamentari, cum este cazul senatorului PSD Alexandru Mazăre şi a colegilor săi de partid, deputaţii Antonella Marinescu şi Eduard Martin, şi-au stabilit şi programul de audienţe.
Două zile de audienţe, săptămânal
Deputatul PD-L din Colegiul 4, Constantin Chirilă, şi-a amenajat birouri în: Ovidiu - la Primărie, str. Sănătăţii nr. 5, Murfatlar - lângă Primărie, pe str. Mir