Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oltchim s-a impus la Roman

Publicat in GAZETA de SUD, luni 2 februarie 2009 ·

Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, a reuşit să se impună la Roman, scor 30-14, într-un meci care a contat pentru prima etapă a returului Ligii Naţionale. Chimistele au jucat în faţa unei săli arhipline, biletele fiind vândute de organizatori cu câteva zile înainte de debutul întâlnirii, şi au avut probleme în primele 30 de minute, care au fost echilibrate. Antrenorii Cornel Bădulescu şi Ivica Rimanic au pus accentul pe apărare şi în prima repriză s-au marcat numai 17 goluri, oltencele intrând la cabine cu un avantaj de trei goluri, 10-7. Repriza a doua a fost la discreţia vâlcencelor, care au zburdat pe teren şi au fost aplaudate la scenă deschisă de spectatorii moldoveni. Faza meciului a fost semnată de Luminiţa Huţupan, care a marcat un gol prin „specialitatea casei“, din poartă-n poartă. În urma acestei victorii, campioanele îşi păstrează avansul de trei puncte faţă de principala urmăritoare, Rulmentul Urban Braşov, ardelencele câştigând clar, 45-33, cu HCM Baia Mare. Pentru Oltchim au marcat la Roman: Lecuşanu - 7, Luca şi Manea - câte 5, Meiroşu - 4, Gatzel - 3, Szucs şi Vădineanu, câte 2, Huţupan şi Ţăcălie, câte 1. Oltchim joacă următorul meci marţi, pe propriul teren, în faţa echipei HCM Baia Mare, cu începere de la ora 11.00.

Regina şi Anastasia vin miercuri

Oltchim Râmnicu Vâlcea a perfectat transferurile a două handbaliste din Ucraina, Regina Shymkute şi Anastasia Pidpalova. „Nasti“ s-a antrenat deja sub comanda lui Ivica Rimanic, are 26 de ani, 1,92 metri şi este componentă de bază a naţionalei Ucrainei. Pidpalova a semnat un contract valabil până pe 30 iunie 2011 şi spune că vrea să joace cu Oltchim în finala Ligii Campionilor: „Ştiam că Oltchim este unul din cele mai puternice cluburi din Europa. Eu cred că Vâlcea va juca finala Ligii Campionilor şi sper să pot contribui şi eu la îndeplinirea acestui ob

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Secretarul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere a murit la vârsta de 53 de ani

News.ro acum o ora
Christophe Deloire, secretarul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (RSF), a murit la vârsta de 53 de ani, a anunţat sâmbătă ONG-ul francez, relatează AFP. Jurnalistul a decedat "în urma unui cancer fulminant", a precizat organizaţia car

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 3 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, într-o comună din Hunedoara

Mediafax acum 3 ore
IPJ Hunedoara arată că poliţiştii din Brad a fost sesizaţi, sâmbătă, prin apel la 112, despre faptul că, pe raza comunei Bucuresci, o persoană oferă plicuri cu bani pentru a influenţa alegătorii. O patrulă de intervenţie s-a deplasat la faţa locului

Hunedoara: Doi adulţi şi un copil de 8 luni, salvaţi de la înec de pompieri / Au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei

News.ro acum 2 ore
Doi adulţi şi un copil de doar 8 luni au fost salvaţi, fiind în pericol de înec, după ce au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei, în urma deversării unui lac de acumulare al unui baraj din amonte.

173 de incidente sau fapte interzise în context electoral, sesizate sâmbătă

Mediafax acum o ora
Sâmbătă, au fost primite 173 de sesizări privind incidente sau fapte interzise în context electoral, au anunţat reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI). În total, au fost date 17 amenzi în valoare de peste 21.000 de lei.

MAI: Transportul buletinelor de vot s-a încheiat fără probleme

Mediafax acum o ora
„La acest moment, activitatea de asigurare a protecţiei transportului buletinelor de vot şi a celorlalte materiale electorale de la locurile de depozitare către secţiile de vot s-a încheiat fără probleme. Preşedinţii birourilor electorale ale secţii

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Hamas spune că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 200 de morţi

News.ro acum o ora
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

Mesajul Rusiei pentru România privind tezaurul românesc: „Rusia nu datorează nimic nimănui”

Adevarul acum o ora
Dialogul dintre Rusia și România pe tema rezoluției Parlamentului European (PE) prin care se cere Rusiei să returneze aurul României este imposibil din cauza politizării subiectului și trebuie închis. Această opinie a fost exprimată de Mihail Șvidko

Dosarul tablourilor lui Darius Vâlcov. Câți bani a recuperat ANAF din prejudiciul de peste 6 milioane de lei

Ziare.com acum 3 ore
Dosarul tablourilor lui Darius Vâlcov, fost primar PDL în Slatina, ex-ministru PSD de Finanțe, consilier al fostului premier PSD Viorica Dăncilă și apropiat al fostului lider PSD Liviu Dragnea, face din nou vâlvă. Și asta pentru că ANAF nu a recuper

Vremea

București
acum

22°
sâm.

22°/33°
dum.

18°/33°
lun.

22°/37°
mar.

20°/36°
Iasi
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
mar.

18°/32°
Constanta
acum

24°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

16°/28°
lun.

17°/29°
mar.

15°/28°
Timisoara
acum

27°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/30°