Gazul văzut de europeni ca alternativă la cel rusesc pleacă din ţări care au probleme şi cu resursele şi cu regimurile.
Criza gazului rusesc readuce în atenţia europenilor rezervele fostelor republici sovietice din Caucaz şi Asia Centrală. Dar ce se află, de pildă, la capătul azer al Nabucco?
Aeroportul capitalei azere. Nu foarte mare, dar sclipind de curăţenie şi lumini, firme luminoase în rusă, peste tot plasme TV, buticuri cochete, magazine de ţesături tradiţionale azere splendid colorate, la preţuri piperate. În depărtare, umbre de clădiri somptuoase, de inspiraţie sovietică, lumini – Baku sau „Micul Dubai”, după cum spun azerii.
Azerbaidjanul este un partener relativ nou de discuţie cu Europa, în timp ce SUA sau China sunt de mult prezente în zonă – alături de Rusia. Azerbaidjanul este atractiv economic, dar nu îi lipsesc problemele. Încă nu este clar ce rezerve de gaze şi petrol deţine. Europenii vor să alimenteze Nabucco mai mult cu gaz azer, dar Baku a promis deja Moscovei un volum de gaze pe care în prezent nu îl poate furniza din cauza problemelor tehnologice.
Marea de petrol şi gaze
Imediat după destrămarea URSS, după dispariţia fondurilor sovietice şi a specialiştilor ruşi, Azerbaidjanul independent a rămas cu o singură variantă de supravieţuire – energia. Dar nici aceasta, fără investiţii în tehnologia de extragere nu putea fi exploatată. A urmat rapid o orientare spre Occident. Fondurile au început să curgă. Organizaţiile nonguvernamentale remarcă o folosire ineficientă: proiecte gigantice, considerate de multe ori inutile, şi, mai ales, întreţinerea unui regim tot mai autocrat, transmis de Heidar Aliyev fiului său, Ilham.
Cele două mari companii de stat din domeniul hidrocarburilor, SOCAR şi SOFAZ, răspund exclusiv în faţa preşedintelui Ilham Aliyev, care poate opera schimbări şi c
