Creste valoarea punctului de pensie cu nivelul inflatiei si cu 50% din cresterea reala a salariului mediu brut, a anuntat ieri premierul Emil Boc. „Pensiile care au sfidat Romania vor fi reduse la un cuantum decent, pe masura contributivitatii la sistemul de pensii”, a spus Boc. Printre masurile care stau la baza noului sistem unitar se numara cresterea numarului de contribuabili cu cei care realizeaza venituri din profesii liberale, descurajarea pensionarilor anticiapte partiale, ale pensionarilor de invaliditate abuzive, pentru ca altfel actualul sistem de pensii din Romania nu se poate sustine singur pe baza contributiilor pe care le platesc salariatii.
Guvernul a decis majorarea punctului de pensie in doua transe, cu 3% in aprilie si cu 2% in octombrie, astfel incat valoarea punctului de pensie ar urma sa ajunga in acest an la 43,3% din salariul mediul brut pe economie. Bugetul alocat pensiilor in acest an va fi de circa 7% din PIB. In acest an, vor beneficia de majorarea venitului minim garantat la 350 lei aproape un milion de pensionari cu venituri mici, acestia urmand sa primeasca de la 1 aprilie pensia minima garantata de 300 de lei, iar de la 1 octombrie o pensie de 350 lei. In ceea ce priveste majorarea punctului de pensie la 45% din salariul mediu brut, valoarea acestuia va fi de 712 lei intre lunile aprilie si octombrie si de 738 lei dupa data de 1 octombrie 2009.
Creste valoarea punctului de pensie cu nivelul inflatiei si cu 50% din cresterea reala a salariului mediu brut, a anuntat ieri premierul Emil Boc. „Pensiile care au sfidat Romania vor fi reduse la un cuantum decent, pe masura contributivitatii la sistemul de pensii”, a spus Boc. Printre masurile care stau la baza noului sistem unitar se numara cresterea numarului de contribuabili cu cei care realizeaza venituri din profesii liberale, descurajarea pensionarilor anticiapte partiale,